Andreea Ghițiu a lansat un proiect de suflet la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului - 4 ore în urmă
Portret de artist: Ioana Călăuz, poezia ca formă de libertate - 5 ore în urmă
Ovidiu Oanță, băimăreanul de cursă lungă devenit un reper al știrilor naționale - 5 ore în urmă
Seceta începe să lase robinetele fără apă în Maramureș - 6 ore în urmă
Nadia Comăneci a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității din Montreal - 6 ore în urmă
Mâine, recital de pricesne la Berința la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului - 7 ore în urmă
Să îl cunoaștem pe Andrei Coteț, un tânăr cu visuri mărețe în producția muzicală! - 7 ore în urmă
De astăzi, vinietele din Bulgaria sunt mai scumpe. Noile tarife pentru șoferi - 8 ore în urmă
Povestea Mănăstirii din Băsești - 8 ore în urmă
Patrimoniul maramureșean unește culturi: Eveniment special dedicat Zilei Internaționale a Prieteniei, la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare - 8 ore în urmă
Incident deosebit de grav: Polițist local din Baia Mare, bătut crunt pe strada Grănicerilor de patru indivizi. Cum a avut loc agresiunea
Un incident deosebit de grav a avut loc în seara de miercuri, 7 aprilie, la ora 22.07, pe strada Grănicerilor din Baia Mare. Un polițist local a fost bătut crunt de patru indivizi.
Bărbatul în vârstă de 52 de ani se întorcea acasă cu mașina, alături de partenera sa de viață. La un moment dat, un necunoscut a azvârlit o piatră către parbrizul autoturismului. Între timp, mașina polițistului a fost blocată în trafic de un BMW Negru, din care au mai ieșit încă trei necunoscuți. Cei patru l-au lovit cu pumnii și picioarele pe polițistul local. Partenera victimei a fost cea care a sunat la 112.
La fața locului au sosit echipaje ale Poliției, Jandarmeriei, Poliției Locale și Serviciului de Ambulanță Maramureș. Polițistul local a fost transportat la Spitalul Județean „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale, întrucât leziunile au fost destul de grave. „La data de 7 aprilie a.c., la ora 22.07, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați despre faptul că, pe strada Grănicerilor, a avut loc un scandal între mai multe persoane. La fața locului, polițiștii au identificat apelanta, o femeie de 51 ani și pe concubinul acesteia, un bărbat de 51 ani, ambii din Baia Mare.
Bărbatul a relatat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Grănicerilor, dinspre Mihai Eminescu, a observat o persoană, care a aruncat cu o piatră înspre mașina sa. Ulterior, aceasta, împreună cu alte trei persoane, l-ar fi agresat pe bărbatul de 51 ani. Posibilii agresori nu au mai fost găsiți la fața locului. Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. A rămas sub supraveghere medicală și pentru investigații de specialitate. Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar actele întocmite au fost înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare”, a declarat Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.
Și mai grav este faptul că au existat și martori la agresiune, însă aceștia nu au intervenit. Există bănuiala că ar fi vorba despre o răzbunare, întrucât, în urmă cu câteva luni, oamenii legii au prins mai multe persoane implicate în activități infracționale. Indiferent despre ce ar fi vorba, vorbim despre un caz de agresivitate extremă, iar făptașii ar trebui să plătească pentru faptele lor. Mai ales pentru că, din cauza unor astfel de incidente, scade puternic sentimentul de siguranță în spațiile publice și nu numai.
C.Ț.














