Share
Alertă în Maramureș: Răpire în plină zi, în Borșa. O adolescentă a fost urcată cu forța într-o mașină (FOTO)

Alertă în Maramureș: Răpire în plină zi, în Borșa. O adolescentă a fost urcată cu forța într-o mașină (FOTO)

Caz șocant în Maramureș, în plină zi. O adolescentă a fost răpită de un tânăr sub privirile îngrozite ale fratelui ei, în vârstă de 12 ani, cu care se afla pe stradă, în apropierea unei stații de carburanți.

Grozăvia a avut loc sâmbătă, 20 iunie, în jurul orei 18.45. Corina Andreea Adam, în vârstă de 17 ani din orașul Borșa, județul Maramureș, a fost urcată cu forța de către un tânăr, într-un autoturism de culoare neagră, pe strada Dragoș Vodă în zona stației Peco din orașul Borșa, care și-a continuat deplasarea în direcția Moisei, către o destinație necunoscută.

„Semnalmente minoră: ten deschis, înălțime 160 cm, greutate 67 kg, ochi căprui, păr negru, creț și lung. La momentul dispariției era îmbrăcată cu o salopetă de culoare albă cu dungi negre, încălțată cu pantofi de culoare albă. Semne particulare : Aluniță pe obrazul drept. Persoanele care pot oferi detalii despre persoana dispărută sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție”, au declarat reprezentanții IPJ Maramureș.

Din declarațiile fratelui fetei, mașina s-a îndreptat spre Moisei. Băiatul în vârstă de 12 ani a sesizat părinții. Tatăl fetei este cel care a sesizat poliției răpirea. Imediat, s-au inițiat filtre în tot județul și la ieșirile din județ. În plus, alerta a fost dată la nivel național, astfel că filtre sunt în toate județele din proximitate (și nu numai).

Vom reveni cu detalii!

Cătă ȚINEGHE


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu