Calificare la turneul semifinal pentru juniorii 2 de la Academia de Handbal Minaur - 1 oră în urmă
Eleve de la Colegiul Tehnic „George Barițiu” Baia Mare, pe podium la etapa județeană a Festivalului de Muzică Francofonă „Chants, Sons sur scéne” - 2 ore în urmă
Urmărire în trafic în Sighet. Un contrabandist a fost arestat - 3 ore în urmă
Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, în duminica a patra din Postul Paștilor - 3 ore în urmă
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a slujit la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bixad - 4 ore în urmă
Prins cu droguri pe o stradă din Baia Mare de polițiștii locali - 5 ore în urmă
Scriitorii maramureșeni Nicolae Scheianu și Rodica Brad-Păuna și-au lansat volumele de versuri de Ziua Internațională a Poeziei, la Bibliotecă - 5 ore în urmă
Concurs de tragere pentru polițiști - 5 ore în urmă
6 elevi ai Colegiului Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare au obținut rezultate foarte bune la Olimpiada de Limba italiană, în etapa județeană - 7 ore în urmă
Ziua Mondială a Sindromului Down a reunit tineri, părinți și invitați speciali, la Centrul „CASPEV” din Baia Mare - 8 ore în urmă
Accidentele de la miezul nopții, produse de conducători de vehicule băuți și fără permis
Mai exact, e vorba de accidente produse produse în apropierea miezului nopții. Cu o oră înainte de cumpăna zilelor, un bărbat de 33 de ani, din Buciumi, conducea un autoturism în Baia Mare. Când a abordat sensul giratoriu de la intersecţia bulevardului Republicii cu strada Grănicerilor, a pierdut controlul volanului, a intrat în coliziune cu un indicator rutier și s-a oprit contrasens. În urma impactului, un pasager a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la spital. La testarea șoferului, concentraţia arătată a depășit 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. La control, poliţiştii au constatat și că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Motociclist fără cască, fără permis, fără înmatriculare, dar cu alcool la bord
La un ceas după miezul nopții, un tânăr de de 22 de ani conducea un moped prin Vişeu de Sus. Într-o curbă deosebit de periculoasă a pierdut controlul direcţiei de mers, s-a lovit de parapetul metalic de pe marginea părţii carosabile, iar apoi s-a răsturnat. Tânărul, care nu purta cască de protecţie, a suferit leziuni corporale, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Nu purta nici permis de conducere, căci nu avea pentru nicio categorie de autovehicule, iar mopedul era neînmatriculat. Testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentraţie de 0.59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Foto: arhivă
















2 Comentarii în această postare
Dan
Unde este intersectia bul. Republicii cu str. Granicerilor?
DirectMM
Pe harta poliției care a trimis comunicatul: https://mm.politiaromana.ro/ro/stiri/buletin-informativ-29-10-2018