18 august 1978, s-a născut la Baia Mare Ioan Ștefan Gherghel - 14 minute în urmă
Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, momente deosebite la Întâlnirea cu Fiii Satului Ieud - 23 de minute în urmă
Prognoza meteo maramureș, marți 18 august 2026 - 34 de minute în urmă
Grigor Gheorghe din Hărnicești, de negăsit după ce a plecat de la domiciliu - 14 ore în urmă
Handbal: Jocuri de verificare intense pentru Junioarele 1 de la Fabrica de Campioni în compania CSU Oradea - 16 ore în urmă
Succes pentru Academia de Șah Maramureș la Arad Open Grand Prix: Sara Șunea, pe primul loc la categoria Open sub 2150 Elo - 17 ore în urmă
Festivalul Concurs Național „Floare de Colț” de la Sighetu Marmației și-a desemnat câștigătorii - 17 ore în urmă
Opt zile de cultură, muzică și spiritualitate la Baia Mare. Au început „Zilele Sfântul Ștefan” - 17 ore în urmă
Handbalistul băimărean Patrick Ienei se alătură AHC Potaissa Turda în noul sezon competițional - 17 ore în urmă
Tradiții și culoare: La Vișeu de Sus s-au întâlnit trei sărbători – Festivalul Țipțerilor, Sfânta Maria Mare și Ziua Maramureșului - 18 ore în urmă
Accidente rutiere în Săcel și Rozavlea; O persoană a murit, iar alta a ajuns la spital
Azi-noapte, în jurul orei 00.00, polițiștii Secției 2 Bogdan Vodă au fost sesizați prin apel 112 despre producerea unui accident rutier în Rozavlea.
În urma sesizării, polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că pe D.J. 186, în Rozavlea, un bărbat de 31 de ani din județul Timiș care a condus un autoturism având direcția de deplasare dinspre Strâmtura către Șieu a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune frontală cu podețul unui imobil.
În urma impactului, conducătorul autoturismului a suferit leziuni, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, dar, din păcate, acesta a decedat pe traseu.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzei producerii evenimentului rutier, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.
Tot ieri, în jurul orei 23.00, polițiștii din Săcel au fost sesizați că pe D.N. 1C în Săcel a avut loc un accident rutier.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 57 de ani, din Moisei, aflat la volanul unui autoturism, condus din direcția Săcel înspre Romuli, având permisul de conducere reținut, a părăsit partea carosabilă prin dreapta rupând un stâlp metalic de susținere a parapetului metalic și s-a răsturnat peste un podeț de la o înălțime de 5 m pe un teren viran.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei femeie de 22 de ani din Borșa, care se afla în calitate de pasager în dreapta față. Aceasta a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind zero, fiindu-i recoltată și o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.







