Biblioteca Județeană Baia Mare, agenda evenimentelor culturale din săptămâna 29 iulie – 2 august
Permalink
Featured

Biblioteca Județeană Baia Mare, agenda evenimentelor culturale din săptămâna 29 iulie – 2 august

Iată care este agenda evenimentelor culturale din săptămâna 29 iulie – 2 august pentru Biblioteca…

Mai mult →

Cine sunt artiștii invitați la Sighetu Marmației în cadrul celei de-a XII-a ediție a Festivalului-concurs de folk „Floare de colț”
Permalink
Părintele Nicolae Steinhardt în „Dăruind vei dobândi”: Demonism și secularitate –  5 idei fundamentale la duminica a 5-a după Rusalii
Permalink
Biserica din Asuaju de Sus a fost târnosită; PS Timotei Sătmăreanul s-a aflat în mijlocul credincioșilor
Permalink

Biserica din Asuaju de Sus a fost târnosită; PS Timotei Sătmăreanul s-a aflat în mijlocul credincioșilor

De sărbătoarea închinată Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, sâmbătă, 27 iulie, Preasfințitul Părinte Timotei…

Mai mult →

Maramureșul pitoresc văzut prin obiectivul fotografului brașovean Vlad Dumitrescu; „În primul rând, oamenii m-au impresionat”
Permalink
De 13 ani, UAC Europe organizează tabăra de vară gratuită pentru copiii angajaților
Permalink

De 13 ani, UAC Europe organizează tabăra de vară gratuită pentru copiii angajaților

În perioada 22-26 iulie, aproximativ 100 de copii ai angajaților UAC Europe au participat gratuit…

Mai mult →

Pr. Adrian Dobreanu: Despre realitatea existenței demonilor – meditație la Duminica a 5-a după Rusalii
Permalink

Pr. Adrian Dobreanu: Despre realitatea existenței demonilor – meditație la Duminica a 5-a după Rusalii

Pericopa evanghelică care se va citi în cadrul Sfintei Liturghii este consemnată de Sfântul Apostol…

Mai mult →

O operă statuară realizată de Gavrilă Cusco din Negreia se află la 1246 metri, pe Vârful Mogoșa
Permalink

O operă statuară realizată de Gavrilă Cusco din Negreia se află la 1246 metri, pe Vârful Mogoșa

Vârful Mogoșa are 1246 metri și oferă, în zile limpezi, o vedere excelentă spre munți…

Mai mult →

Conferință și lansare de carte la Șișești
Permalink
Featured

Conferință și lansare de carte la Șișești

Duminică, 28 iulie, începând cu ora 12.00, la Șișești (în Biserica cu hramul „Adormirea Maicii…

Mai mult →

Unde liturghisesc ierarhii în această duminică
Permalink
Featured

Unde liturghisesc ierarhii în această duminică

Duminică, 28 iulie, a 5-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va…

Mai mult →