Share
Weekend plin de evenimente în Maramureș; Pompierii vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor și acordarea primului ajutor

Weekend plin de evenimente în Maramureș; Pompierii vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor și acordarea primului ajutor

Pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență care pot interveni în perioada 27 – 28 august, ca urmare a organizării unor evenimente cu public numeros, pompierii militari maramureșeni vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor și acordarea primului ajutor medical calificat.

Mai exact, la meciul de handbal dintre Minaur Baia Mare și Ferencvárosi Torna Club, care se va disputa în Sala Sporturilor Lascăr Pană din Baia Mare, la competiția “Cupa 4X4” Șișești, la “Trofeul Gutâi”, etapă în Campionatul Național de Viteză în Coastă, respectiv la Festivalul Interjudețean de Folclor “Hora la Prislop”, care se va desfășura în Pasul Prislop.

Având în vedere că la aceste manifestări se preconizează un aflux mare de persoane, pompierii maramureșeni vă recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire:

la aprinderea focurilor în spaţii deschise, se va asigura supravegherea acestora până la stingerea definitivă, iar stingerea jarului se va face cu apă sau prin  acoperirea cu pământ (depozitarea jarului de la grătarele de preparare a gustărilor calde, în alte locuri decât cele special amenajate, este interzisă!);

– la utilizarea focului deschis pentru grill și alte asemenea, se vor respecta distanţele de siguranţă faţă de materialele combustibile (elemente de construcţie ale standurilor, corturi, gărduleţe, ambalaje pentru produse, deşeuri etc.);

personalul va fi instruit corespunzător, pentru a supraveghea şi după caz să fie în măsură să intervină la nevoie cu mijloacele de primă intervenţie din dotare;

– echipamentele electrice trebuie să fie exploatate în conformitate cu prevederile normativelor în vigoare (traseele de cabluri vor ocoli căile de acces pietonale şi vor fi protejate împotriva solicitărilor mecanice);

– persoanele care utilizează butelii trebuie să asigure premergător evenimentului verificarea etanşeităţii recipienţilor sub presiune. Nu se vor utiliza buteliile în vecinătatea unor surse de căldură sau substanţe inflamabile;

– nu aruncați la întâmplare țigările. Este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate;

– nu lăsați copiii nesupravegheați;

– nu blocați căile de acces, pentru a permite intervenția autospecialelor, respectiv accesul la hidranții exteriori;

– organizatorii vor asigura căile de acces libere, pe cel puţin 2 laturi ale amenajărilor în aer liber, spaţii închise, precum şi accesul la sursele de alimentare cu apă pentru autospecialele de intervenţie (inclusiv măsurile necesare pentru evacuarea persoanelor cu dizabilităţi).

Pentru că prognoza meteo anunță un val de căldură în acest weekend, pompierii reamintesc cetățenilor să respecte câteva reguli de bază:

– evitați, pe cât posibil, spațiile aglomerate;

– evitați expunerea la soare și efortul fizic intens, în intervalul orar 11.00-18.00;

– este indicată purtarea hainelor lejere, subțiri și deschise la culoare, a pălăriilor și ochelarilor de soare;

– hidratați-vă corespunzător;

– nu lăsați copiii și animalele de companie singuri/singure în autoturism;

– rămâneți în contact cu persoanele vârstnice, rudele sau vecinii pentru a le putea acorda ajutor, la nevoie.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu