Autoutilitară care transporta ilegal lemne, indisponibilizată - 5 ore în urmă
Știința Explorări, învinsă de Corona Brașov de două ori în trei zile - 5 ore în urmă
Din cei doi judecători, fiecare are o părere diferită despre legalitatea probelor în procesul lui Călin Georgescu - 7 ore în urmă
Doliu în rândul pompierilor maramureșeni - 7 ore în urmă
O nouă emisiune de titluri de stat Fidelis, cu dobânzi de până la 7,25% - 7 ore în urmă
Ce trebuie să știi despre endometrioză? - 7 ore în urmă
Cristian Chivu: un român, o flacără și un moment de mândrie - 8 ore în urmă
Maramureșul, repartizat în Regiunea 6 în competiția pentru fete Selecționata Regiunilor, organizată de FRH - 9 ore în urmă
Ziua Mondială fără Telefon Mobil, marcată de elevii băimăreni la Biblioteca Județeană - 10 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Nevoile reale ale adolescentului și felul în care relația cu părintele le poate susține - 10 ore în urmă
Cum rămâne cu evaluarea încrucișată la bacalaureat
Modalitatea de evaluare a lucrărilor scrise şi de soluţionare a contestaţiilor în sesiunile examenului de bacalaureat din anul 2020 va fi aceeaşi ca în sesiunile anterioare, a informat luni Ministerul Educației. Aşadar, evaluarea încrucişată între judeţe a lucrărilor scrise nu este exclusă. În acelaşi timp, prin emiterea ordinului nr. 4.950/2019, Ministerul Educaţiei Naţionale a reglementat situaţiile excepţionale apărute în sesiunile anterioare ale acestui examen:
- Pentru anumite discipline care se predau numai în anumite judeţe (cazul limbilor materne turcă şi croată, predate doar în judeţul Constanţa, respectiv Caraş-Severin), chiar dacă lucrările scrise au fost transmise spre evaluare în alte judeţe, a fost necesar ca în comisiile de evaluare să fie nominalizaţi profesori evaluatori din aceleaşi judeţe din care proveneau lucrările scrise. În concluzie, excepţia de la regulă are incidenţă strict limitată la aceste situaţii.
- În fiecare judeţ, numărul de cadre didactice care se formează prin cursuri în domeniul evaluării pentru examenul naţional de bacalaureat se raportează la numărul elevilor care finalizează anual cursurile liceale. Întrucât nu se poate face întotdeauna repartizarea strict echilibrată a lucrărilor scrise, ca urmare a evaluării încrucişate între judeţe a lucrărilor scrise, pot apărea situaţii în care, în judeţe cu număr mic de elevi, să fie transmise spre evaluare lucrări scrise din judeţe cu număr mare de elevi.
- În aceste condiţii, dar luând în calcul şi faptul că legislaţia în vigoare nu prevede obligativitatea cadrelor didactice de a participa la evaluarea lucrărilor scrise în cadrul examenelor naţionale (bacalaureat, titularizare, definitivat etc.) şi nici la cursuri de formare, se impune, pentru cazurile anterior menţionate, ca în comisiile de evaluare să fie nominalizaţi şi profesori evaluatori care nu au finalizat cursuri de formare în domeniul evaluării.















