CS Minaur încearcă să-și întărească apărarea cu un fundaș de 18 ani - 2 minute în urmă
Hollósy Simon (1857–1918), părintele fondator al Școlii băimărene de pictură - 51 minute în urmă
Trei nominalizări pentru “Tricolorul lunii ianuarie” - 1 oră în urmă
„Easy Step Aerobic”: ateliere de aerobic pentru copii la Centrul Cultural START din Târgu Lăpuș - 2 ore în urmă
Proiectul „Fast Heroes”: prima activitate a reunit școlarii de la Liceul Tehnologic „Traian Vuia” Tăuții Măgherăuș la Biblioteca Orășenească Tăuții Măgherăuș - 2 ore în urmă
Calendarul colectării deșeurilor textile în Baia Mare - 3 ore în urmă
Momentele muzicale și poetice desfășurate la Centrul CASPEV din Baia Mare au stârnit emoție și bucurie celor prezenți - 3 ore în urmă
Se schimbă Consiliul de Administrație la Aeroportul Internațional Maramureș. Ce se știe sigur și ce urmează - 3 ore în urmă
„Culori pentru pace”: evenimentul care va marca, în acest an, împlinirea a 1460 de zile de la începutul războiului din Ucraina, la Sighetu Marmației - 4 ore în urmă
Comuna Ieud a obținut specializarea „Patrimoniu cultural material”, recunoscută la nivel național și internațional - 5 ore în urmă
„Cine suntem?/Am fost odată!”: expoziție de pictură la Colonia Pictorilor, semnată Dorel Petrehuș
Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor organizează în perioada 05 – 30 martie 2024, expoziţia personală „Cine suntem?/Am fost odată!” cu picturi ce depășesc spațiul clasic al pânzei prin materiale neconvenționale, semnate de artistul Dorel Petrehuș.
„Dorel Petrehuș descinde din ținutul Maramureșului cu o viziune proaspătă și extrem de personală asupra realității. Toate pânzele prezintă o ipostază antropocentristă fermă, iar ineditul acestei viziuni stă în modul în care statura umană se decriptează în câmpul vizual și sufletesc al <cititorului> de imagine.
Lumea lui Dorel Petrehuș, ca și oamenii, este etern bandajată în fâșii distincte de culoare, prin care evanescența liniilor este înlocuită printr-o inconsistență aproape dureroasă. Corpurile se descarnează lent și devin abia niște siluete eterice, astfel încât drama adevărată a naturii umane se desfășoară înăuntrul bandajelor ce par a fi, de fapt, o crustă a existenței reale. Ele sunt întoarse apoi, cu nonșalanță, dând senzația de amețeală, de rotire brutală.
Acolo unde se încearcă peisajul, artistul cade tot în plasa obsesiei sale – omul – fiindcă, de fiecare dată, el, peisajul, se lasă obturat fără voia lui de măreția trupului omenesc, ghicit undeva, în fundal. Dorel Petrehuș câștigă astfel un pariu complicat, atât cu culoarea, cât și cu problematica esențială a naturii omenești: drama interioară”, scria despre artst Florin Toma (Cotidianul 1991).
Vernisajul expoziției are loc marți, 5 martie, la ora 18.00, la Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor. Curator este istoricul și criticul de artă, dr. Tiberiu Alexa.
Expoziția rămâne deschisă până pe 30 martie 2024.
















