Feeria de Crăciun la LPS Baia Mare – gimnastică ritmică și emoții de sărbători - 12 minute în urmă
Concert de colinde la Muzeul Județean de Mineralogie din Baia Mare - 29 minute în urmă
Colinde maramureșene la Gala Fanatik: Grupul Vocal Maramureș, coordonat de prof. Monica Șandor, în premieră în Capitală - 56 minute în urmă
Cadou de aniversare: Adrian Gașpar a obținut trofeul Festivalului „Dorințelor din Globul Fermecat” - 1 oră în urmă
Școlile din Țara Lăpușului, reunite în cadrul Festivalului „Colind la Nașterea Domnului”, ediția a XIX-a - 1 oră în urmă
Asociația pentru Ambulanță Maramureș organizează o seară de magie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare - 1 oră în urmă
„Arta ca formă de justiție – Perpetuarea memoriei prin artă”, la Memorialul din Sighet - 2 ore în urmă
O seară cu suflet – Cristian Buică aduce colindele și folk-ul la Baia Mare - 2 ore în urmă
Parohia Săcălășeni va găzdui a IV-a ediție a Concertului tradițional de colinde „Din Altarul Cerului” - 4 ore în urmă
10 decembrie – Ziua Drepturilor Omului - 4 ore în urmă
Erau condamnați la închisoare, voiau să treacă frontiera, dar au fost opriți de polițiști ai ITPF Sighet
Aseară, după miezul nopții, la Petea (structură a ITPF Sighetu Marmației) s-a prezentat pentru a intra în țară un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Suceava. În urma verificărilor s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis de autoritățile din România un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru infracțiuni la regimul circulației. Bărbatul are de stat după gratii un an.
Tot în același Punct de Trecere a Frontierei s-a prezentat, în 18 august, un alt tânăr, de 24 de ani, din Galați. Și acesta era căutat de autoritățile române după ce a săvârșit infracțiuni de înșelăciune. Tânărul are de ispășit o pedeapsă de 6 luni de închisoare. Cei doi bărbați a fost predați unor echipe din cadrul Serviciului de Investigații Criminale în vederea luării măsurilor legale ce se impun.















