„Tânjaua Hotenarilor” are loc în acest final de săptămână; Vechiul obicei agrar atrage an de an numeroși participanți - 4 ore în urmă
Intervenție a salvamontiștilor în zona Strâmbu Băiuț în sprijinul unui bărbat accidentat - 5 ore în urmă
Etapă fără surprize în Liga 5 - 5 ore în urmă
Povestea tenismenei Karla Pop: de la primul antrenament, la performanțele obținute în turneele FRT - 6 ore în urmă
Peste 600 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii maramureșeni în minivacanța de 1 Mai - 7 ore în urmă
DGASPC a organizat o întâlnire de formare privind prevenirea consumului de substanțe interzise la Sighetu Marmației - 8 ore în urmă
42 de infracțiuni constatate în primele trei zile ale lunii de polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighet - 9 ore în urmă
Doina Cornea, opt ani de la trecerea la cele veșnice - 9 ore în urmă
DanceLight Studio Baia Mare, două locuri I la Black Swan Dance Competition - 9 ore în urmă
Opera „Bărbierul din Sevilla” va fi pusă în scenă la Centrul Cultural „Titiana Mihali” din Borșa - 10 ore în urmă
Un jucător de la Știința Explorări a câștigat Balcaniada la volei pe plajă
În perioada 20-22 iulie s-a desfășurat la Pristina (Kosovo), Campionatul Balcanic de Volei pe Plajă Under 20, în organizarea Balkan Volley Association. Din echipa masculină a României a făcut parte și Andrei Crișan, component al echipei de volei Știința Explorări Baia Mare. Acesta a făcut pereche cu Andrei Grigore (17 ani), din Constanța. Competiția a avut la start 8 echipe împărțite în două grupe. Cuplul Crișan/Grigore a obținut locul 2 în grupă cu două victorii și o înfrângere. De pe această poziție românii au jucat și au câștigat cu 2-0 meciul de baraj pentru calificarea în semifinală, disputat cu Macedonia. În penultima fază au reușit să treacă tot cu 2-0 de Kosovo, iar în finală au întâlnit reprezentativa Albaniei. Băieții noștri au făcut un meci exemplar și au câștigat medaliile de aur, învingând cu același scor de 2-0.
De remarcat că pentru Andrei Crișan este a 5-a participare la Balcaniadă, anterior obținând o medalie de bronz, în 2017, la Skopje. Dealtfel, Crișan este implicat zilele acestea și în competiția similară Under 22, unde are de asemenea șanse serioase la o clasare pe podium.
Tot la U20, România a câștigat medaliile de argint la feminin, prin Ioana Hododi (14 ani) și Iustina Corcoz (16 ani) – vezi foto stânga, alături de campionii balcanici.
Rafael HEKMAN
Foto: Andrei Crișan















