Astăzi, Marian Ilea ar fi împlinit 67 de ani - 15 secunde în urmă
Prognoza meteo Maramureș, marți 25 august 2026 - 56 de minute în urmă
Ce se întâmplă cu porcul românesc? - 12 ore în urmă
Doliu în handbalul băimărean. S-a stins Nicolae Neșovici, unul dintre componenții generației de aur a Minaurului - 15 ore în urmă
CONSENSUS: Colonia Pictorilor din Baia Mare găzduiește un amplu dialog între 50 de artiști - 17 ore în urmă
S-a încheiat MMIFF 2026. Denisa Vraja, actrița din Sighet, a fost invitata ultimei seri - 17 ore în urmă
Un eveniment cu tradiție: Ce artiști vor urca pe scenă la cea de-a 55-a ediție a Târgului Cepelor de la Asuaju de Sus - 18 ore în urmă
Porțile tradiționale din Gorj și Maramureș, reunite într-un proiect care ajunge și la Sighetu Marmației - 18 ore în urmă
Mii de oameni au luat parte la prima ediție a evenimentului AgroMaramureș de la Mireșu Mare - 18 ore în urmă
La Rozavlea, pe malul Izei, a fost amenajat un drum nou de 3,6 kilometri - 21 de ore în urmă
Măsuri de protecție a angajaților pe timp de caniculă
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Maramureş anunță că în perioada următoare vor intensifica verificările, pentru a vedea dacă sunt respectate măsurile care pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă. Iată despre ce măsuri e vorba:
Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de muncă în condiţii de temperaturi extreme
- asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru muncă la temperaturi crescute;
- asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;
- trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind muncă la temperaturi extreme.
Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă
- reducerea intensităţii şi a ritmului activităţilor fizice;
- asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;
- alternarea efortului dinamic cu cel static;
- alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.
Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor
- asigurarea apei minerale, câte 2-4 litri/persoană/schimb;
- asigurarea echipamentului individual de protecţie;
- asigurarea de duşuri.
Potrivit inspectorului șef al ITM Maramureș, Dragoș Năcuță, angajatorii care nu pot asigura condiţiile prevăzute vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, următoarele măsuri (dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutive):
- reducerea duratei zilei de lucru;
- eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11.00 şi după ora 17.00;
- întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.
De asemenea, se vor stabili modalităţile de recuperare a timpului nelucrat şi modalităţile de plată:
- prin recuperarea în următoarele șase luni a timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a activităţii, cu menţinerea drepturilor salariale avute anterior;
- fără recuperarea timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere a activităţii, dar cu acordarea drepturilor salariale proporţional cu timpul efectiv lucrat.
Nerespectarea respectivelor prevederi se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 2.500 de lei.






