Controale care s-au lăsat cu amenzi și confiscări de produse
În 2 și 3 aprilie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Maramureş au verificat 14 agenți economici și cinci persoane fizice. Au fost constatate patru infracţiuni de contrabandă și au fost aplicate 11 amenzi în valoare de 17.500 lei, pentru nerespectarea legii privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări servicii ilicite și privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
A fost confiscată suma de 952 de lei, provenită din săvârșirea de contravenții, 194 produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat (în valoare de 622 lei), dar și 150 de pachete cu țigări de contrabandă, în valoare de 1.800 lei.






