Maramureșenii Diana Iluț și Daniel Pop reprezintă România la un seminar internațional de turism cultural organizat la Beijing - 2 ore în urmă
Maramureșul sub cod portocaliu de caniculă - 3 ore în urmă
Concert de operă la Muzeul Județean de Mineralogie ,,Victor Gorduza” Baia Mare - 3 ore în urmă
Campanie de dezinsecție în Baia Sprie - 4 ore în urmă
Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, invitat special la Sărbătoarea Sânpetrului de la Rebra - 4 ore în urmă
Tradiția, credința și identitatea culturală, celebrate la Biblioteca Orășenească Vișeu de Sus - 5 ore în urmă
Seisme consecutive în Venezuela: autoritățile vorbesc despre un dezastru major - 5 ore în urmă
Publicația argentiniană Doble Amarilla dedică un amplu material arbitrului român István Kovács - 5 ore în urmă
Schimbări importante în sistemul de pensii: vârsta de pensionare crește din nou - 5 ore în urmă
Spectacol aviatic la Baia Mare: Ziua Porților Deschise la Aeroclubul Teritorial „Alexandru Papana” Baia Mare - 5 ore în urmă
Știința Explorări câștigă în deplasare un meci care fără miză, dar plin de orgolii
Meci fără prea mare miză, între cele două vechi rivale, Unirea Dej și Știința Explorări, miercuri seara, în cadrul celei de a doua etape a playout-ului Diviziei A1 la volei. Cele două echipe au furnizat o dispută interesantă, ce a durat aproape două ore. Orgoliul unor jucători, care au schimbat de-a lungul anilor cele două tabere, și-a pus și el amprenta asupra ambiției cu care s-a jucat această partidă.
Unirea Dej – Știința Explorări Baia Mare: 1-3 (-22, 16, -23, -18)
Dejenii au început bine meciul (4-1), dar băimărenii au egalat și au preluat conducerea (7-9), trei dintre punctele băimărenilor fiind realizate de ridicătorul Dragoș Răileanu (un atac și doi ași). A urmat o nouă revenire a gazdelor (19-19), dar Explorăria câștigat în cele din urmă setul cu 25-22. După un început echilibrat (6-6), setul al doilea a fost la discreția dejenilor, care s-au impus clar cu 25-16. Setul 3 a avut o desfășurare palpitantă. Băimărenii au condus în permanență la diferențe care păreau confortabile (8-12, 13-18 și 17-21). Dejenii nu au renunțat la luptă și au egalat (23-23), dar elevii lui Marius Botea au găsit resursele necesare pentru a câștiga setul cu 25-23, după atacurile reușite de Codrin Mocanu și Sorin Dragomir. Tot băimărenii au dominat destul de clar și setul patru, pe care l-au câștigat cu 25-18, și au obținut astfel o victorie surprinzătoare ce a confirmat, încă o dată, faptul că meciurile Baia Mare-Dej sunt deschise oricărui rezultat.
Evoluția scorului:
- setul I – 4-1, 6-6, 7-9, 8-13, 14-15, 17-16, 19-21, 22-25;
- setul II – 3-5, 7-7, 12-8, 16-9, 19-10, 25-16;
- setul III – 3-2, 3-5, 4-8, 8-12, 13-18, 17-21, 21-22, 23-23, 23-25;
- setul IV – 3-4, 8-7, 10-12, 15-18, 17-23, 18-25.
Știința Explorări: Răileanu 7p (4 ași, un blocaj), Imhoff 15p (un blocaj), Mocanu 7p (3 blocaje), Talpă 11p (4 blocaje), Nagy 3p (un blocaj), S. Dragomir 7p (un as) ● Au mai jucat: Țuțea 12p (un blocaj), Crișan, Al Dragomir ● Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop.
Rafael HEKMAN















