Un bătăuș condamnat a fost prins la vamă
Lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmației au identificat luni un tânăr de 26 de ani care era căutat de autoritățile române. Acesta a vrut să intre în țară pe la Punctul de Trecere a Frontierei Petea (structură a ITPF Sighet). Cu ocazia formalităților vamale s-a constatat că pe numele tânărului, originar din Botoșani, fusese emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul a fost condamnat la șase luni închisoare pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe. Așa că a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Satu Mare.





