Au ars două hectare de vegetație
În ultimele 24 de ore, pompierii maramureșeni au intervenit în două situații de urgență. Detașamentul de Pompieri ”Căpitan Marchiș Adrian” Baia Mare a fost solicitat pe strada Dumbravei, pentru a stinge un incendiu de vegetație uscată. Flăcările au mistuit circa 2 hectare de vegetație și câteva cauciucuri uzate.
Garda de Intervenție Bogdan Vodă, alături de SVSU Săliștea de Sus, a lichidat joi un incendiu izbucnit la un adăpost de animale. Flăcările au distrus 50 de metri pătrați din adăpostul de animale și aproximativ 2 tone de fân.
Foto: arhivă














