Un semn de apreciere de Ziua Rezervistului Militar - 1 oră în urmă
Academia de Fotbal „Dănuț Sabou” – locul 3 la Someșul Junior Cup - 2 ore în urmă
Raportul experților: drona căzutǎ la Galați este Geran-2, de proveniențǎ ruseascǎ - 3 ore în urmă
Clasări pe podium pentru sportivii de la LPS Baia Mare la Campionatele Naționale de atletism - 3 ore în urmă
Proiect fotbalistic pentru copiii din Maramureșul Istoric - 4 ore în urmă
Reprezentanți ai Penitenciarului Baia Mare, vicecampioni la „StrongMan Competition”- ediția a IV-a - 5 ore în urmă
Emoție și culoare la Târgu Lăpuș: expoziția „Copilărie fără teamă” a fost vernisată la Centrul Recreațional - 5 ore în urmă
Sorana Cîrstea, în sferturi la Roland Garros după 17 ani: „Nu există dată de expirare pentru ambiții și visuri” - 5 ore în urmă
Elevii băimăreni spun STOP consumului de droguri - 6 ore în urmă
1 Iunie la Târgu Lăpuș: Ziua Copilului va fi marcată prin jocuri, activități și un carnaval pentru copii - 8 ore în urmă
Minerul a ajuns în turul 3 al Cupei României
Stadionul „Viorel Mateianu” a fost miercuri gazda primului meci al sezonului pentru Minerul Baia Mare în fața propriilor suporteri. După ce a învins în deplasare pe Rapid Jibou, în primul tur al Cupei României 2018-2019, băimărenii au întâlnit-o miercuri după-amiază pe Unirea Tășnad, în turul doi al competiției.
Minerul Baia Mare – Unirea Tășnad 3-1 (1-1)
După două amicale recente cu echipa sătmăreană, Minerul Baia Mare a început meciul cu o garnitură primenită față de sezonul trecut și cu un avantaj moral, după ce a câștigat la scor ultima întâlnire.
Meciul a debutat cu ghinion, pentru Dorin Toma care a fost nevoit să facă schimbare de portari, Gabriel Danciu accidentându-se la încălzire. A fost pentru poaspăta achiziție Alexandru Gudea o ocazie de a debuta pe teren propriu (după ce o făcuse deja în deplasare, în meciul de la Jibou).
La puțin timp după fluierul de start Duruș și-a început recitalul de șuturi, din cele 4-5 încercate de-a lungul meciului nereușind cu nici unul să prindă cadrul porții. După nici două minute Lihet e faultat în careu și Bococi transformă penalty-ul de rigoare (1-0, min. 8). Băimărenii domină, însă în afara unui șut bunicel al lui Giurgiu nu reușesc mare lucru. Mai mult, sunt surprinși la limita careului mare de un atac de pe flancul drept, faultează ușor și sunt taxați cu lovitură de pedeapsă. Gudea e executat de un jucător care pe foaie apărea ca fiind Silaghi, cel care în presa de specialitate e dat ca transferat în Ungaria. Cert e că scorul devine 1-1 (min. 30) și până la pauză nu se mai întâmplă nimic, doar Lihet reușind încă două-trei acțiuni personale care îl scot în evidență pentru un loc de titular pe flancul drept al echipei lui Toma.
Repriza a doua ne aduce în minutul 50 cadou un al doilea cartonaș galben pentru Ciul, scos de același Lihet, și iminentul roșu. Ceea părea să ușureze sarcina băimărenilor a dus la aproximativ 30 de minute de agonie, dominare teritorială sterilă și un șut periculos la poarta noastră. În minutul 78 noul intrat Sabadâș execută un corner la bara a doua, Bococi recentrează la Feraru care pleasează balonul în poartă pe lung, în dreapta goalkeeper-ului sătmărean (foto). La 2-1 băimărenii se apără și țin de minge când o au, sperând să profite pe contraatac. În minutele de prelungire balonul urcă în fața porții pe traseul Boje, Lihet, Sabadâș, ultimul având o sarcină ușoară singur cu portarul. 3-1 (min. 91) și Minerul joacă în turul 3 al competiției.
CS Minaur Baia Mare: Alexandru Gudea – Lorant Kis, Simion David, Răzvan Lupu (min. 60, Bogdan Boje), Ciprian Duruș, Tudor Balmoș (min. 71, Darius Sabadâș), Sandu Bococi, Sorin Șerban, Vlad Giurgiu, Marius Feraru (min. 86, Călin Borota). Antrenor principal Dorin Toma, antrenor secund Vlad Ungureanu.















