Și-a incendiat Jaguarul în care avea țigări de contrabandă
Acum două zile, un polițist de frontieră a fost acroșat de un autoturism – un Jaguar cu număr de Marea Britanie – al cărui șofer a refuzat să oprească pentru control. Se întâmpla la un sector din subordinea ITPF Sighet din județul Suceava. Polițistul a fost preluat de o ambulanță, dar acum e în afara oricărui pericol.
Șoferul în vârstă de 23 de ani, care transporta în mașină țigări de contrabandă, a realizat că a făcut-o lată și a încercat să i se piardă urma. Și să șteargă urmele. Așa că a oprit Jaguarul pe un drum forestier și, în grabă, i-a dat foc. Mașina a ars și nu prea, dar țigările din ea – da. Însă totul a fost în zadar: ieri a fost fost depistat ca pasager în alt autoturism și reținut. Așa că după ce și-a dat foc la mașină și-a dat foc și la valiză, fiindcă a strâns la un loc atâtea infracțiuni.














