Maramureșeanca Sara Șunea, bronz la Campionatul Mondial de Dezlegări U14 - 7 minute în urmă
Schimbări majore în Europa: ITP mai strict și tehnologii anti-alcool la volan - 24 minute în urmă
Jucător de la Minaur convocat la lotul național pentru Campionatul European U20 - 2 ore în urmă
Istvan Kovacs, delegat la un meci jubiliar, cel cu numărul 1000, la Cupa Mondială - 2 ore în urmă
Medalie de argint pentru Cristian Pop, elev al Colegiului „Mihai Eminescu” Baia Mare, la concursul național „Be legal, be cool” - 2 ore în urmă
Cununi de lauri pe creștetele olimpicilor de la Colegiul „Vasile Lucaciu” Baia Mare pentru rezultatele de excepție în competițiile naționale de limba și literatura română - 3 ore în urmă
Investitorii turci se uită spre Maramureș - 3 ore în urmă
Ateliere de creație la Muzeul Satului Maramureșean - 3 ore în urmă
Accident cu opt răniți în Borșa - 5 ore în urmă
Amplă acțiune a polițiștilor în Vălenii Lăpușului - 6 ore în urmă
Fetele de nota 10. Inclusiv la bacalaureat
Două eleve din Maramureș au obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2018: Andreea Cătălina Ilieș de la Colegiul Economic “Nicolae Titulescu” Baia Mare și Alexandra Mădăras de la Colegiul Național “Gheorghe Șincai” Baia Mare. Ambele vor să urmeze specializări de informatică în cadrul Universității Babeș Bolyai Cluj Napoca
Andreea Ilieș dorește să urmeze profilul Informatică Economică în cadrul Universității Babeș Bolyai (UBB) Cluj Napoca. Până atunci savurează bucuria rezultatului excelent obținut. ”Mă așteptam să iau note mari, dar nu chiar să obțin 10 la toate disciplinele. Am fost uimită și sunt foarte bucuroasă. E super. Nu puteam să-mi doresc ceva mai mult” – spune Andreea. Cum a reușit această performanță? ”Mi-a făcut plăcere să învăț și să aflu lucruri noi, am fost curioasă”. Ea îi sfătuiește pe elevi să acorde importanță studiului și să nu lase pregătirea pe ultima sută de metri. În același timp, le recomandă să facă lucruri care le dezvoltă personalitatea, să se implice în diverse proiecte. ”Este genul de elevă foarte perseverentă. Era foarte bună și la Limba Română, am sesizat capacitatea de analiză și înțelegere a textului la prima vedere, s-a remarcat și la alte discipline, însă preferata ei era matematica” – a spus prof Nicoleta Han, profesorul de Limba Română al Andreei, și director adjunct al Colegiului Economic “Nicolae Titulescu” Baia Mare

Cea de-a doua absolventă de liceu din Maramureș care a obținut nota maximă la examenul de maturitate, Alexandra Mădăras, povestește că a fost uimită de rezultatele de la bacalaureat și că materiile sale preferate sunt matematica și informatica. ”Doresc să urmez Facultatea de Informatică la UBB Cluj Napoca. Mai am un hop – admiterea – dar sper să trec cu bine. Cel puțin pentru facultate vreau să rămân în țară, mai departe încă nu știu ce voi face”, a menționat Alexandra. ”A fost o elevă foarte bună, o adolescentă obișnuită, o fată foarte deșteaptă. A obținut rezultate remarcabile la nivel național la Olimpiada de Lingvistică, a fost foarte bună și la Limba Engleză, disciplină pe care i-am predat-o” – spune prof. Rodica Mureșan, director adjunct al Colegiului Național “Gheorghe Șincai” Baia Mare.















