Patru candidați eliminați de la prima probă a bacalaureatului
Patru candidați au fost eliminați de la prima probă a examenului de bacalaureat, cea la Limba și Literatura Română. În cazul a trei dintre ei s-au descoperit telefoane mobile asupra lor, iar cel de-al patrulea absolvent de liceu a fost prins cu o hârtie scrisă asupra sa – a informat Adriana Meșter, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș. Pentru această probă, în Maramureș s-au înscris 3.176 de candidați, din care 238 nu s-au prezentat.










