Născut în Sălsig, Viorel Buzgău a parcurs drumul de la fotbalul echipelor miniere din Maramureș până pe legendarul stadion al lui Real Madrid, lăsând în urmă goluri memorabile, performanțe neobișnuite și întâmplări care spun povestea unei generații aparte.

Astăzi, 22 noiembrie 2026, Viorel Buzgău împlinește 70 de ani. Pentru cei care au urmărit fotbalul băimărean în perioada sa de glorie, numele lui este legat de una dintre cele mai frumoase pagini din istoria sportului maramureșean. A fost unul dintre oamenii care au învins Steaua București cu un scor greu de imaginat, 5–0, și care, un an mai târziu, au ajuns să joace împotriva lui Real Madrid, pe Santiago Bernabéu. Dar biografia lui cuprinde mult mai mult decât aceste două partide, iar câteva dintre întâmplările păstrate în memoria fostului fotbalist au farmecul unei lumi sportive care între timp a dispărut.
Născut la 22 noiembrie 1956, în Sălsig, Viorel Buzgău a descoperit fotbalul organizat în Baia Mare, unde urma cursurile Liceului de Construcții nr. 5. A fost remarcat în timpul jocurilor dintre elevi și a ajuns la Constructorul Baia Mare, apoi la Minerul Ilba Seini, într-o perioadă în care echipele întreprinderilor industriale și miniere reprezentau una dintre principalele căi de afirmare pentru tinerii fotbaliști. A trecut ulterior la Minerul Cavnic, iar în 1979 a făcut pasul spre FC Baia Mare, formația care avea să-i ofere cele mai importante satisfacții ale carierei.
La Baia Mare a lucrat cu Viorel Mateianu, antrenorul care transformase fotbalul într-un spectacol al mișcării și al schimbărilor permanente de poziții. Într-o vreme în care majoritatea echipelor păstrau o disciplină rigidă a posturilor, Mateianu propunea un joc neobișnuit, bazat pe circulația rapidă a mingii, participarea tuturor jucătorilor la construcție și o mobilitate care îi obliga pe adversari să se adapteze continuu. Buzgău avea calități potrivite pentru un asemenea sistem: era puternic, rapid, avea o detentă excelentă și putea fi utilizat în mai multe zone ale terenului.

O curiozitate a carierei sale este tocmai această versatilitate. Deși a rămas cunoscut pentru golurile înscrise, Buzgău avea să mărturisească peste ani că nu se considera un atacant autentic. Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, povestea că Mateianu îl folosise în ofensivă, deși el se simțea mai potrivit pentru apărare. La debutul pe acest post, într-un meci cu Sportul Studențesc, ar fi marcat chiar la prima atingere a balonului, folosind piciorul stâng, cel în care, după propria mărturisire, avea mult mai puțină încredere. Mai târziu, după experiența europeană cu Real Madrid, avea să insiste să fie mutat fundaș, ajungând să joace în centrul defensivei.
Una dintre performanțele sale cele mai spectaculoase s-a petrecut la 13 iunie 1981, pe stadionul „23 August” din Baia Mare. FC Baia Mare întâlnea Steaua București într-un final de campionat dificil pentru formația maramureșeană, care avea să retrogradeze la încheierea sezonului. Diferența de poziție și de perspective dintre cele două echipe nu anunța însă ceea ce avea să se întâmple pe teren.
În minutul 3, Buzgău deschidea scorul după o lovitură de colț, profitând de ezitarea apărătorilor bucureșteni. În minutul 16, primea o pasă de la Șepi și înscria din nou, iar în minutul 33 completa hat-trick-ul printr-un voleu. În numai o jumătate de oră, fotbalistul născut la Sălsig marcase de trei ori împotriva Stelei, contribuind decisiv la unul dintre cele mai categorice eșecuri ale bucureștenilor din acea perioadă.
Dragomirescu înscrisese între timp în minutul 27, iar Lucian Bălan avea să stabilească scorul final, 5–0, în minutul 85. Cronica publicată în ziarul Sportul descria o formație băimăreană care dominase net prima repriză, iar Buzgău primea nota 9 pentru evoluția sa. Victoria a rămas cu atât mai neobișnuită cu cât, la sfârșitul campionatului, Baia Mare a coborât în Divizia B. A fost unul dintre acele meciuri care demonstrează cât de puțin poate spune uneori clasamentul despre valoarea reală a unei echipe într-o anumită zi.
În sezonul următor, FC Baia Mare avea să ajungă în finala Cupei României, pierdută cu 2–3 în fața lui Dinamo București. Cum Dinamo câștigase și campionatul, formația maramureșeană a obținut dreptul de a participa în Cupa Cupelor, deși evolua în eșalonul secund. Tragerea la sorți i-a adus în față un adversar care părea desprins dintr-o altă lume: Real Madrid. Într-o mărturisire făcută peste ani, Buzgău își amintea că aflase vestea la radio, în timp ce se afla în concediu împreună cu familia. Prima reacție fusese una de îngrijorare, dar imediat înțelesese că asemenea adversari nu apar de multe ori în cariera unui fotbalist.
La 15 septembrie 1982, Real Madrid venea la Baia Mare cu nume precum Santillana, Juanito, Camacho și Uli Stielike, avându-l antrenor pe legendarul Alfredo Di Stéfano. În fața unui stadion arhiplin, băimărenii au reușit un rezultat care avea să intre în istoria clubului: 0–0. Alexandru Koller a trimis mingea în bara porții madrilene, iar o echipă de Divizia B demonstra că poate rezista unei forțe a fotbalului european.
Returul s-a disputat la 29 septembrie, pe Santiago Bernabéu. Koller a deschis scorul în minutul 12, iar pentru câteva minute FC Baia Mare se afla în avantaj și în poziție de calificare. Spaniolii au revenit însă, au marcat de cinci ori și au arătat diferența de experiență și valoare. Partida nu se terminase totuși. În minutul 89, Viorel Buzgău a primit mingea, a combinat cu Lucian Bălan și a pătruns spre poarta madrilenilor. Johnny Metgod îl urmărea din spate, dar atacantul băimărean a reușit să finalizeze acțiunea și să înscrie. Era golul de 5–2, ultimul al meciului și unul dintre cele mai importante ale carierei sale. Astfel, cele două goluri ale maramureșenilor au încadrat întreaga evoluție a scorului: Koller îl deschisese, iar Buzgău îl închisese. Deși a fost eliminată, FC Baia Mare lăsa o impresie puternică. Real Madrid avea să ajungă până în finala Cupei Cupelor din acel sezon, unde a fost învinsă de Aberdeen, echipa antrenată de Alex Ferguson.

Dincolo de rezultate, Buzgău a păstrat amintirea unor întâmplări care arată cât de diferită era lumea pe care o descopereau fotbaliștii români în deplasările occidentale. La sosirea în Madrid, jucătorii băimăreni au fost surprinși de dotările autocarului care îi transporta de la aeroport. Compartimentele pentru bagaje puteau fi acționate de șofer, iar când au văzut deschizându-se ușile, unii dintre fotbaliști s-au temut că bagajele nu mai erau la locul lor. În vestiarele stadionului Santiago Bernabéu aveau să descopere o altă noutate: dușurile acționate prin senzori, al căror mod de funcționare le-a dat inițial bătăi de cap. Sunt amănunte povestite cu umor de Buzgău, dar care spun multe despre distanța tehnologică și materială dintre cele două lumi.
Experiența europeană a cuprins și o surpriză sportivă mai puțin cunoscută decât confruntarea cu Real Madrid. În vara anului 1982, FC Baia Mare a învins-o cu 3–1 pe Fiorentina, într-un meci amical disputat în Italia. Formația italiană avea în lot fotbaliști care câștigaseră Campionatul Mondial, între care Giancarlo Antognoni, Francesco Graziani, Giovanni Galli și Daniele Massaro, dar și argentinienii Daniel Passarella și Daniel Bertoni, campioni mondiali în 1978. Pentru băimăreni, victoria reprezenta încă o confirmare a valorii unei generații care evolua, paradoxal, în divizia secundă a României.
Buzgău avea să-și amintească și o întâmplare aproape comică din acel turneu italian. În speranța că vor câștiga ceva bani, câțiva dintre fotbaliști luaseră cu ei caș pe care intenționau să îl vândă în Italia. Numai că temperaturile ridicate au stricat marfa, iar planul comercial s-a încheiat înainte de a produce vreun câștig. Episodul spune, în felul său, câte ceva despre viața fotbaliștilor români din acei ani, când participarea la competiții internaționale nu însemna neapărat și confort financiar.
Cariera lui Buzgău a mai cunoscut o împrejurare neplăcută. În 1984, numele său a fost asociat în presa sportivă cu accidentarea gravă a lui Ilie Balaci, într-un meci dintre FC Baia Mare și Universitatea Craiova. Fostul fotbalist a contestat ulterior această atribuire, afirmând că intervenția care provocase accidentarea îi aparținuse colegului Grigore Arezanov, cu care semăna fizic. Episodul a rămas în amintirea sa ca un exemplu al felului în care o informație greșită poate urmări un sportiv mult timp după încheierea partidei.
Viorel Buzgău și-a continuat cariera la echipe din Maramureș, inclusiv la Minerul Cavnic și CIL Sighet, formație cu care a reușit promovarea în Divizia B. Statisticile carierei sale consemnează 62 de meciuri și 14 goluri în prima divizie, la care se adaugă nouă sezoane în eșalonul secund. După schimbările din 1989, a intrat și în domeniul transporturilor, cumpărând camioane și dedicându-se unei activități pentru care mărturisea că avea o pasiune aparte: condusul.

În 2022, la împlinirea a 40 de ani de la dubla confruntare cu Real Madrid, Buzgău s-a numărat printre foștii jucători invitați la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie din Baia Mare, unde a fost organizată o expoziție dedicată acelui moment. Evenimentul a demonstrat că amintirea generației din 1982 rămâne o parte importantă a patrimoniului sportiv al orașului.
La 70 de ani de la naștere, biografia lui Viorel Buzgău rămâne povestea unui fotbalist care și-a petrecut întreaga carieră în Maramureș, dar a cunoscut adversari și stadioane la care visează jucători din întreaga lume. A marcat de trei ori împotriva Stelei, a înscris pe Santiago Bernabéu, a participat la victoria împotriva Fiorentinei și a făcut parte dintr-o generație care a demonstrat că fotbalul de mare calitate putea fi practicat și departe de centrele tradiționale ale puterii sportive. Iar pentru Maramureș, numele lui rămâne legat nu numai de un gol celebru, ci de o perioadă în care Baia Mare a reușit să devină, pentru câteva seri memorabile, unul dintre locurile despre care se vorbea în fotbalul european.

Vasile Petrovan
Citește și:



