Vineri, 13 noiembrie, în Giulești, la Centrul de Cercetări Istorico-Teologice ale Credințelor și Cultelor din Maramureș a avut loc lansarea volumului „Magnum Diarium Academicum Septentrionis”, semnat de dr. Teodor Ardelean, eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, în colaborare cu Primăria comunei Giulești.
Lucrarea a fost prezentată de conf. univ. dr. Ștefan Vișovan și conf. univ. dr. Florian Roatiș, care au evidențiat importanța demersului editorial și valoarea documentară a volumului.
Evenimentul a prilejuit și un moment cu o semnificație aparte pentru memoria culturală și academică a Maramureșului: „proclamarea locală” a „vrednicilor” dr. Ion de Kovats și dr. Ilie Lazăr ca membri de onoare post-mortem ai Academiei Române. Momentul a fost prezentat de dr. Laurențiu Batin și dr. Teodor Ardelean.
Cu această ocazie, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare a realizat și tipărit fișele academice ale celor doi membri de onoare, documente oferite participanților, în semn de omagiu și de recunoaștere a contribuției celor două personalități la istoria și cultura românească.
În semn de apreciere pentru implicarea și eforturile primarului dr. Laurențiu Batin în organizarea acestui demers de recunoaștere a celor doi academicieni maramureșeni, dr. Teodor Ardelean i-a oferit volumul „Academia Română (1866–2026) – 160 ani”, semnat de Dorina N. Rusu.
La eveniment au mai luat cuvântul prof. dr. Dorel Todea, prof. dr. Ion Petrovai, prof. univ. dr. Petru Dunca, conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, prof. univ. dr. Nicolae Iuga, prof. Doina Voina și Adrian Man, care au contribuit, prin intervențiile lor, la conturarea unei perspective ample asupra personalităților omagiate și a semnificației acestui demers pentru memoria culturală și istorică a Maramureșului.
Evenimentul de la Giulești a reprezentat un prilej de evocare a unor personalități marcante ale Maramureșului și de reafirmare a legăturii dintre memoria locală, cercetarea istorică și valorile academice naționale, transmit reprezentanții Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare.












