În perioada 3 – 6 decembrie, Centrul Multifuncțional Baia Sprie va deveni locul de întâlnire al talentelor din întreaga țară și nu numai, odată cu desfășurarea Festivalului Internațional de Muzică și Talente „MINI STAR INTERNATIONAL 2026”, organizat de Fundația Culturală The Voice, sub conducerea artistei și profesoarei de canto Monica Șandor.

Festivalul își propune să aducă în lumina reflectoarelor copii, tineri și adulți cu talent autentic. Competiția este deschisă participanților începând cu vârsta de 4 ani, fără limită superioară de vârstă, fiind structurată în două mari etape. În zilele de 3 și 4 decembrie, scena va aparține folclorului, colindelor tradiționale, muzicii populare, dansurilor și ansamblurilor tradiționale.

În 5 și 6 decembrie, festivalul va continua cu muzică ușoară românească și internațională, jazz, pop, rock, soul, musical, muzică clasică, instrumente muzicale, dans modern, teatru și numeroase alte artistice.

Evaluarea concurenților va fi realizată de un juriu de specialitate: Mihai Trăistariu, Ionela Moruțan, Lorenna, Iulian Nunucă, Anda Solomonean, Gina Handro, Georgiana Marinescu, Andrei Sălăgean și Alexandra Chira. Concurenții vor fi apreciați pentru calitățile vocale și artistice, originalitate, prezență scenică și alegerea repertoriului.

Se vor acorda două mari premii GRANDE THE VOICE, în valoare de câte 2.000 de lei, zece trofee THE VOICE „Green Card”, în valoare de câte 1.000 de lei, precum și două premii speciale Monica Șandor, de câte 1.000 de lei, oferite personal unor concurenți remarcați în afara jurizării. În plus, vor exista premii de popularitate, apariții gratuite la TV, înregistrări profesionale, vouchere, trofee, diplome și alte numeroase surprize.

Organizatorii anunță că cei proveniți din centre de plasament, din familii aflate în situații sociale dificile, precum și copiii cu dizabilități beneficiază de înscriere gratuită la acest concurs.

„Pentru mine, un festival nu înseamnă doar trofee și diplome. Înseamnă să descoperi un copil cu o voce extraordinară, să îi oferi încredere și, mai ales, să îi deschizi o ușă către viitor. Cred că talentul adevărat merită susținut, indiferent de mediul din care provine copilul. Îmi doresc ca fiecare concurent să plece de pe scena noastră cu o experiență frumoasă, dar și cu sentimentul că visul lui poate deveni realitate”, transmite Monica Șandor, președinta Fundației Culturale The Voice.

Pentru că festivalul se desfășoară în apropierea sărbătorilor de iarnă, organizatorii pregătesc și momente speciale dedicate copiilor. Cei mici vor avea parte de o vizită-surpriză a lui Moș Crăciun, iar atmosfera celor patru zile promite să îmbine emoția competiției cu bucuria muzicii și magia Crăciunului.

Înscrierile sunt deschise până la 20 noiembrie 2026. Înscrierile se realizează telefonic sau prin WhatsApp, la numărul 0775 129 130 – Monica Șandor. E-mail: fundatiaculturalathevoice@gmail.com.

Foto arhivă (sursa Fundația Culturală The Voice)

Lasă un comentariu