Credincioșii din Baia Mare vor avea ocazia să se închine, în perioada 13-15 noiembrie, la Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Moisei și la racla care adăpostește o părticică din cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, acestea vor fi aduse pentru prima dată la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Baia Mare, situată pe strada Pășunii nr. 1A.
Programul Bisericii Sfinții Arhangheli „Mihail și Gavriil” cu ocazia hramului și primirii sfintelor moaște este următorul:
Vineri, 13 noiembrie
- 16.30 – sosirea delegației care va aduce Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Moisei și Racla cu moaștele Sfântului Nectarie;
- 17.00 – Taina Sfântului Maslu.
Sâmbătă, 14 noiembrie
- 07.30 – 09.00 Sfânta Liturghie;
- 17.00 – Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie.
Duminică, 15 noiembrie – ziua de prăznuire a hramului bisericii
- 09.00 -Sfânta Liturghie Arhierească prezidată de Preasfinţitul Părinte Iustin.
Citește și
Parohia Ieud–Centru și-a sărbătorit hramul închinat Sfântului Ierarh Nectarie











