Un an fără Emeric Ienei, antrenorul care a cucerit Europa
Astăzi, 5 noiembrie 2026 se împlinește un an de la moartea lui Emeric Ienei, antrenorul care a condus Steaua București spre câștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986 și echipa națională a României la două turnee finale importante. Dincolo de performanțele care i-au asigurat un loc în istoria sportului românesc, Ienei a lăsat amintirea unui om care a știut să câștige respectul fotbaliștilor prin încredere, echilibru și o discreție rară într-o profesie dominată de orgolii.
În istoria fotbalului există antrenori care au rămas în memoria publicului prin gesturile lor spectaculoase, prin conflictele cu arbitrii, prin declarațiile care au făcut înconjurul presei sau prin temperamentul manifestat la marginea terenului. Emeric Ienei a aparținut unei alte categorii. În imaginile păstrate din anii marilor sale succese apare adesea calm, atent, cu o expresie care trădează mai degrabă preocuparea de a înțelege ceea ce se întâmplă decât dorința de a-și impune autoritatea prin gesturi. A condus echipe capabile să învingă adversari considerați superiori, dar nu a făcut din propria persoană spectacolul principal. La un an de la dispariția sa, această particularitate a caracterului său pare aproape la fel de importantă ca trofeele câștigate.
Emeric Ienei s-a născut la 22 martie 1937, în localitatea Agrișu Mic, județul Arad, și a cunoscut fotbalul de performanță mai întâi din postura de jucător. A evoluat la Flamura Roșie Arad, Steaua București și Kayserispor, în Turcia, iar în perioada petrecută la clubul bucureștean a câștigat trei titluri de campion și patru Cupe ale României. A îmbrăcat de șase ori tricoul echipei naționale, în meciurile consemnate oficial, și a făcut parte din lotul olimpic al României la Jocurile de la Tokyo, din 1964. Experiența acumulată în teren avea să-i ofere, mai târziu, o înțelegere profundă a relației dintre antrenor și jucător, dintre disciplina necesară performanței și libertatea fără de care talentul nu se poate exprima pe deplin.
Momentul care i-a schimbat definitiv locul în istoria fotbalului european a venit în seara de 7 mai 1986, pe stadionul Ramón Sánchez-Pizjuán din Sevilla. Steaua București întâlnea FC Barcelona în finala Cupei Campionilor Europeni, într-un meci în care formația spaniolă beneficia de avantajul terenului și pornea cu statutul de favorită. După 120 de minute fără gol, soarta trofeului a fost decisă la loviturile de departajare. Helmuth Duckadam a apărat toate cele patru penaltiuri executate de Barcelona, iar Steaua s-a impus cu 2-0, devenind prima echipă din estul Europei care câștiga cea mai importantă competiție continentală intercluburi.
În memoria colectivă, Sevilla a rămas legată de intervențiile extraordinare ale lui Duckadam, de golurile lui Marius Lăcătuș și Gabi Balint și de imaginile unei bucurii pe care fotbalul românesc nu o mai cunoscuse la asemenea dimensiuni. În spatele acestei performanțe se afla însă o construcție colectivă, realizată de-a lungul mai multor ani, în care Emeric Ienei avusese un rol esențial. Nu era suficient să adune fotbaliști valoroși în aceeași echipă, ci trebuia să-i determine să înțeleagă că succesul fiecăruia depinde de ceea ce sunt capabili să realizeze împreună. Iar această capacitate de a forma un grup avea să fie una dintre cele mai prețuite calități ale sale.
O mărturie a lui Miodrag Belodedici, unul dintre fotbaliștii generației de la Sevilla, spune poate mai mult despre antrenor decât ar putea spune o întreagă statistică. Amintindu-și de relația cu Ienei, fostul internațional povestea că acesta își apropia jucătorii, îi îmbrățișa, discuta individual cu ei și știa să le ofere încredere tocmai în momentele în care aveau mai multă nevoie de ea. Belodedici mărturisea că, pentru un asemenea antrenor, fotbaliștii erau dispuși să facă eforturi extraordinare. Era o formă de autoritate construită nu prin teamă, ci prin respectul pe care oamenii îl simțeau pentru cel care îi conducea.
Performanța de la Sevilla nu a reprezentat singurul moment în care Emeric Ienei a schimbat cursul istoriei fotbalului românesc. În calitate de selecționer, a reușit calificarea României la Campionatul Mondial din Italia, în 1990, după o absență de două decenii de la turneul final. Echipa națională a depășit faza grupelor și a ajuns în optimile competiției, unde a fost eliminată de Irlanda la loviturile de departajare. Era începutul unei perioade de afirmare internațională pentru o generație de fotbaliști care avea să ofere României unele dintre cele mai frumoase momente sportive ale istoriei sale recente.
Un deceniu mai târziu, Ienei revenea la conducerea naționalei și participa la Campionatul European din 2000, unde România a obținut o victorie memorabilă în fața Angliei, cu 3-2, calificându-se în sferturile de finală. A fost primul succes al reprezentativei române la un turneu final al Campionatului European, o performanță care a completat imaginea unui antrenor capabil să obțină rezultate importante cu generații diferite, în împrejurări și perioade distincte ale fotbalului românesc.
În anii care au urmat retragerii sale din activitatea de antrenor, Emeric Ienei a rămas o prezență respectată, deși tot mai discretă, în lumea sportului. Stabilit la Oradea, oraș de care îl lega o mare parte a vieții sale, a continuat să fie privit ca un reper de profesionalism și decență. În toamna anului 2023, când a asistat la partida dintre FC Bihor și FCSB, disputată în Cupa României, aproximativ zece mii de spectatori l-au aplaudat în picioare. A fost unul dintre acele momente în care memoria sportului s-a exprimat fără să mai aibă nevoie de statistici sau de explicații.
S-a stins la 5 noiembrie 2025, la Oradea, la vârsta de 88 de ani. Dispariția sa a provocat reacții în întreaga lume a fotbalului, iar Federația Română de Fotbal, UEFA și FIFA au evocat nu numai succesele sale sportive, ci și calitățile umane care l-au făcut respectat deopotrivă de jucători, antrenori și adversari.
La un an de la dispariția sa, memoria antrenorului urmează să fie omagiată și printr-un eveniment sportiv cu o dimensiune umanitară. Pe 15 noiembrie 2026, Stadionul Arcul de Triumf din București va găzdui manifestarea „Emeric Ienei: Moștenirea unei Legende”, organizată de Asociația Liga Legendelor. Foști fotbaliști români, inclusiv reprezentanți ai generațiilor care au cunoscut succesul sub conducerea sa, sunt invitați să revină pe teren într-un meci demonstrativ. Evenimentul urmărește și strângerea de fonduri pentru sprijinirea lui Gabriel Mihai Gugoașă, un tânăr care a suferit răni grave și și-a pierdut vederea în urma unui atac cu acid.
Vasile Petrovan
Citește și:
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
