Share
„Gala Micilor Campioni” va avea loc pe 17 noiembrie la Spitalul Clinic Județean de Urgența „Dr Constantin Opriș” Baia Mare

„Gala Micilor Campioni” va avea loc pe 17 noiembrie la Spitalul Clinic Județean de Urgența „Dr Constantin Opriș” Baia Mare

Copiii născuți prematur, care au petrecut primele zile de viață sub îngrijirea medicilor și asistentelor din Secția de Neonatologie a Spitalul Clinic Județean de Urgența „Dr Constantin Opriș” Baia Mare, sunt invitați să revină în locul în care a început povestea lor. Evenimentul „Gala Micilor Campioni” va avea loc marți, 17 noiembrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Prematurității.

Ajunsă la cea de-a IX-a ediție, gala își propune să sărbătorească evoluția copiilor născuți prematur, dar și eforturile echipelor medicale și ale familiilor care au trecut prin experiența dificilă a începutului de viață în terapie intensivă neonatală.

Unul dintre momentele centrale ale evenimentului va fi Parada Micilor Campioni, în cadrul căreia copiii născuți între 2016 și 2026 vor urca pe scenă și vor primi trofee. Programul va mai cuprinde prezentarea poveștii Secției de Neonatologie, de la începuturi până în prezent, un colț de joacă, animație, candy bar și un moment muzical.

La finalul manifestării, fațada spitalului va fi iluminată în mov, culoarea simbol a Zilei Mondiale a Prematurității.

Reprezentanții spitalului amintesc că, din 2016 până în prezent, Secția de Neonatologie a cunoscut o dezvoltare importantă, trecând de la nivelul II la Categoria III A. Numai în anul 2025, aici s-au născut 2.112 copii, dintre care 174 au venit pe lume înainte de termen.

Evenimentul se va desfășura între orele 16:30 și 19:00, în holul principal al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. Intrarea este liberă.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.





Lasă un comentariu