În această noapte cerul ne poate dărui câteva clipe de neuitat
Fenomenul este provocat de particulele lăsate în spațiu de cometa 21P/Giacobini–Zinner, care produc scurte dâre luminoase atunci când pătrund în atmosfera Pământului. Cele mai bune momente de observație vor fi, desigur, după lăsarea întunericului. Priviți spre nord și nord-vest, în direcția constelației Dragonului, de preferință dintr-un loc ferit de luminile orașelor. Luna va fi discretă, favorizând observațiile, dacă cerul va rămâne senin. Nu este așteptată neapărat o ploaie spectaculoasă, dar uneori o singură stea căzătoare este suficientă pentru a face o noapte memorabilă.
Există ceva tulburător de frumos în aceste lumini care apar pe neașteptate și dispar înainte să le putem privi îndeajuns. Seamănă cu anumite clipe din viață, prea scurte pentru tot ceea ce am fi vrut să cuprindă, dar suficient de puternice încât să rămână în noi ani întregi. Poate tocmai de aceea continuăm să privim stelele, căutând în imensitatea cerului nu doar frumusețea Universului, ci și câte ceva din ceea ce am păstrat în suflet.
Așadar, în această seară, dacă norii vor îngădui, ridicați pentru câteva clipe privirea spre Dragon. Cine știe, poate că undeva, nu foarte departe, cineva va privi în aceeași clipă aceeași stea căzătoare, purtând în gând o amintire din care faceți parte. Pentru că unele lumini dispar de pe cer într-o secundă, dar nu se sting niciodată cu adevărat în noi.
Vasile Petrovan
Citește și:
O întâlnire despre Univers și două seri de observații astronomice în Maramureș













