Alpha MMA Academy Baia Mare, pe podium la Grand Tournament
Clubul băimărean Alpha MMA Academy a participat la ediția a VIII-a a competiției Grand Tournament, într-o perioadă în care echipa a avut parte de un program competițional extrem de aglomerat. Competiția a reunit unele dintre cele mai puternice cluburi de profil din România. Băimărenii au încheiat competiția pe locul 3 în clasamentul general, din 45 de cluburi participante.
Alpha MMA Academy s-a prezentat la competiție cu un lot de 35 de sportivi, pregătiți de antrenorul Ionuț Rogoz, împreună cu instructorii Sorin Terec și Denisa Filimon. Denisa Filimon a participat, de asemenea, în cadrul competiției în calitate de arbitru.
Performanța este cu atât mai importantă pentru clubul băimărean cu cât diferența față de prima poziție a fost de doar două medalii, în condițiile în care Alpha MMA Academy a avut înscriși cu 15 sportivi mai puțin decât clubul clasat pe primul loc.
Unul dintre sportivii care au reprezentat Alpha MMA Academy în cadrul piramidei Grand Tournament, competiție rezervată unui număr de opt sportivi, a fost Luca Coardos.
Acesta a obținut o victorie clară în sferturile de finală, prin decizie unanimă, însă în urma confruntării a suferit o luxație la gleznă. Accidentarea l-a împiedicat să continue semifinala la capacitate maximă.
Pentru Coardos, Grand Tournament a reprezentat cea de-a doua competiție majoră în decurs de numai o săptămână. Cu doar șapte zile înainte, sportivul reușise să câștige piramida pentru centura Spartan Fight Arena, un succes care a presupus, la rândul său, mai multe meciuri într-o singură zi.
Perioada recentă a fost una extrem de aglomerată pentru sportivii Alpha MMA Academy. În ultimele trei săptămâni, aceștia au participat la trei competiții, ceea ce a redus considerabil timpul disponibil pentru recuperare între confruntări.
Cu toate acestea, sportivii clubului băimărean au continuat să concureze și să obțină rezultate, iar clasarea pe podium la Grand Tournament vine în acest context competițional intens.
Pentru clubul băimărean urmează Cupa ACS, competiție pentru care conducerea clubului estimează o participare record, de peste 80 de sportivi.
Rezultatul de la Grand Tournament consolidează prezența acestora în competițiile naționale și internaționale confirmând parcursul ascendent al clubului în competițiile de de profil.
Mult succes în continuare!

Citește și
Alpha MMA Academy Baia Mare, performanță remarcabilă la Spartan Fight Arena 2026













