27 septembrie 1925, s-a născut Robert Edwards, omul care a făcut posibilă fertilizarea in vitro
La 27 septembrie 1925 s-a născut, în Anglia, Robert G. Edwards, biologul care avea să schimbe pentru totdeauna medicina reproducerii. După o jumătate de secol, munca lui și a colegilor săi avea să ducă la un moment urmărit atunci de întreaga lume: nașterea primului copil conceput prin fertilizare in vitro.
Povestea începuse însă cu mult înainte. Edwards era preocupat încă din anii 1950 de o întrebare care, la vremea respectivă, părea aproape imposibil de rezolvat: dacă ovulul unei femei nu poate întâlni spermatozoidul în mod firesc, nu s-ar putea face acest lucru în laborator, iar embrionul rezultat să fie apoi așezat în uter? De aici vine și denumirea de fertilizare „in vitro” , o expresie latină care înseamnă, în esență, fertilizare în afara organismului. Contrar imaginii create mai târziu de expresia populară „copil din eprubetă”, copilul nu se dezvoltă într-un recipient de laborator. Doar primele etape ale fertilizării au loc în afara corpului, după care embrionul este transferat în uter, unde sarcina continuă în mod obișnuit.
Ani la rând, Edwards a încercat să înțeleagă cum se maturizează ovulul uman, când poate fi fertilizat și în ce condiții poate începe dezvoltarea embrionului. Un pas hotărâtor a venit din colaborarea cu medicul ginecolog Patrick Steptoe, care folosea laparoscopia, o tehnică ce permitea prelevarea ovulelor direct din ovar fără o operație chirurgicală de amploare. Din echipă făcea parte și asistenta și embrioloaga Jean Purdy, al cărei rol în dezvoltarea tehnicii FIV este astăzi recunoscut mult mai clar decât a fost multă vreme.
Nu a fost un drum cu succese rapide. Au existat numeroase încercări nereușite și sarcini care nu au putut fi duse la termen. Edwards și Steptoe au observat, la un moment dat, că tratamentele hormonale folosite pentru stimularea ovarelor puteau afecta implantarea embrionului. Au schimbat atunci strategia și au început să urmărească ciclul natural al femeii, deși asta însemna că aveau la dispoziție, de regulă, un singur ovul.
În această etapă au ajuns la ei Lesley și John Brown. Cei doi încercaseră timp de aproximativ nouă ani să aibă un copil, fără succes. Lesley avea probleme la nivelul trompelor uterine, ceea ce împiedica întâlnirea naturală dintre ovul și spermatozoid. Tocmai pentru asemenea cazuri fusese gândită metoda la care lucra Edwards.
Medicii au urmărit cu atenție ciclul menstrual al femeii și au prelevat un ovul înainte de ovulație. Ovulul a fost pus în contact, în laborator, cu spermatozoizii soțului. Fertilizarea s-a produs. Celula rezultată a început să se dividă, iar când embrionul a ajuns la stadiul de opt celule a fost transferat în uterul lui Lesley Brown. De aici înainte, pentru prima dată după atâtea încercări, lucrurile au mers bine. Sarcina a evoluat până aproape de termen, iar în seara zilei de 25 iulie 1978, la Oldham, în apropiere de Manchester, s-a născut prin cezariană Louise Joy Brown. Era o fetiță sănătoasă și, în același timp, primul om din lume conceput prin fertilizare in vitro.
Întâlnirea dintre Robert Edwards și Louise Joy Brown după 25 de ani – 2003
Nașterea ei a făcut imediat înconjurul lumii. Pentru public era aproape de necrezut că o parte dintre primele momente ale existenței unui om putuseră avea loc într-un laborator. Au apărut speranțe uriașe, dar și temeri, controverse religioase și întrebări etice. Unii oameni de știință se îndoiseră chiar că metoda ar putea funcționa, iar cercetările lui Edwards și Steptoe întâmpinaseră ani la rând dificultăți de finanțare.
Louise Brown a crescut însă normal, iar tehnica a început să fie perfecționată. Edwards și Steptoe au înființat ulterior, la Bourn Hall, primul centru specializat în fertilizare in vitro, unde au fost pregătiți medici și biologi din numeroase țări. FIV a trecut treptat din zona experimentului în medicina de zi cu zi. Robert Edwards a primit în 2010 Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină „pentru dezvoltarea fertilizării in vitro”. Patrick Steptoe murise în 1988, iar Jean Purdy în 1985, astfel încât niciunul nu mai putea primi Nobelul, premiul nefiind acordat postum.
Privită astăzi, povestea pare aproape simplă: un ovul este prelevat, fertilizat în laborator, embrionul este urmărit câteva zile și apoi transferat în uter. În anii 1960 și 1970 însă, fiecare dintre acești pași trebuia descoperit, înțeles și verificat. Iar în spatele nașterii unei fetițe, în vara anului 1978, au stat mai bine de două decenii de cercetare, numeroase eșecuri și câțiva oameni care au continuat să creadă că infertilitatea poate fi tratată într-un mod pe care medicina de atunci abia începea să și-l imagineze.
Sursa FOTO: Britanica.com
Vasile Petrovan
Citește și:
La București are loc prima ediție a Festivalului Național de Folclor „Victoria Darvai”
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
