Share
Simina Colopelnic, o tânără talentată din Maramureș, a întors toate cele patru scaune la Vocea României

Simina Colopelnic, o tânără talentată din Maramureș, a întors toate cele patru scaune la Vocea României

Simina Colopelnic, o tânără de 16 ani din Remeți, Maramureș, a avut parte de un moment important în parcursul său artistic la „Vocea României”. În ediția difuzată aseară, 25 septembrie, tânăra a interpretat piesa „Part of Your World” și a reușit să întoarcă toate cele patru scaune ale juraților.

Potrivit protv.ro, Simina cântă încă de la grădiniță, iar la vârsta de 6 ani a început cursurile de canto. De atunci, muzica a devenit o parte importantă din viața sa, iar participarea la concursuri de interpretare vocală a început încă de la o vârstă fragedă.

Tânăra face parte din comunitatea ucraineană din Sighetu Marmației, iar limba ucraineană a devenit unul dintre elementele care i-au conturat parcursul artistic. La primul său concurs de canto a ales să cânte în limba ucraineană și, ulterior, a obținut numeroase premii și trofee la competiții de profil.

Deși a acumulat experiență în cadrul concursurilor de canto, participarea la „Vocea României” reprezintă pentru Simina prima competiție de o asemenea amploare. Își dorea să ajungă pe scena emisiunii încă de mică și a așteptat să împlinească 16 ani, vârsta la care a putut participa.

În prezent, Simina Colopelnic este elevă la Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, la profilul filologie.

Felicitări și mult succes în continuare!

L.C.H.

Citește și

Elevi de la Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației, calificați la etapa națională a Olimpiadei de Dezbateri „Tinerii dezbat”


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.





Lasă un comentariu