Share
În urmă cu 100 de ani apărea ziarul „Baia Mare”

În urmă cu 100 de ani apărea ziarul „Baia Mare”

La 23 septembrie 1926 a apărut primul număr al ziarului „Baia Mare”, organ politic, social și economic.

Publicat cu o frecvență de patru apariții pe lună, ziarul a fost editat sub îndrumarea directorului dr. Teofil Dragoș și a redactorului responsabil dr. Aurel Nistor, având ca misiune reflectarea realităților interbelice administrative, economice și sociale, sprijinirea comunității locale și promovarea valorilor culturale și naționale. Deși purta numele orașului Baia Mare, ziarul se adresa locuitorilor din întregul județ Sătmar (structura administrativă din acea perioadă din care făcea parte și Baia Mare), informează reprezentanții Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare.

„Frământările sufletești ale unui grup de prieteni, pătrunși de aceeași dragoste de neam, călăuziți de aceleași principii morale, conduși de aceleași înclinațiuni de a depune o muncă cinstită, desinteresată pentru binele obștesc, au dat viață acestui organ de publicitate, care cu numărul său de astăzi bate la ușa cetățenilor, locuitori ai județului Sătmar” — fragment din articolul de început intitulat „Programul nostru” și semnat de dr. Teofil Dragoș în numele inițiatorilor publicației.

Dr. Aurel Nistor s-a născut la 25 decembrie 1873, în Lucăcești, jud. Satu Mare, și a trecut la cele veșnice în 29 octombrie 1946.

Fiu al preotului Ioan Nistor (6 iulie 1847 – ?) și al Lucreției Inzulean (1856-1904, Sălsig), Aurel Nistor a  urmat cursurile Facultăţii de Drept și Științe Politice din cadrul Universității Regale Maghiare de la Budapesta în perioada 1891-1895, iar pe 30 iunie 1896 a obținut titul academic de doctor în științe juridice în cadrul aceleiași facultăți. A practicat avocatura, în special la Baia Mare. Din punct de vedere politic a fost afiliat Partidului Național Român, iar după Marea Unire, Partidului Național Liberal.

În toamna anului 1918 s-a implicat în evenimentele care au precedat Marea Unire, fiind membru al Comitetului Național Român Comitatens Satu Mare și al Consiliului Național Român Cercual Baia Mare, comandant al gărzii naționale din orașul Baia Mare și tribun al orașului, delegat al CNR Cercual Baia Mare în localitatea Satu Nou de Jos, unde a înființat, la data de 21 noiembrie 1918, CNR și Gardă Națională locală.

După Marea Unire, s-a afirmat ca un membru marcant al Partidului Național Liberal, din partea căruia a fost, în mai multe rânduri, începând cu 1922, senator de Baia Mare. În 1934 a devenit vicepreşedinte al PNL Satu Mare, poziţie confirmată la Congresul partidului din 30 mai 1935.

Între 16 noiembrie 1933-21 iunie 1934, a fost prefect al județului Satu Mare, care în timpul mandatului său a cunoscut o adevărată relansare economică şi administrativă. De asemenea, a fost primar al orașului Baia Mare între mai 1935-noiembrie 1936.

A fost căsătorit cu Cornelia Pop, născută în anul 1877 la Sighetu Marmaţiei, şi au avut împreună 3 copii: Silviu (n. 1910, devenit la rândul său avocat în anul 1937), Aurel (n. 1914), Cornelia (n. 1919) – scrie Robert C. Tököly în „Revista Arhivei Maramureșene” (nr. 11/2018, nr. 7/2014).

Dr. Teofil Dragoș (1874-1934) a fost una dintre cele mai proeminente figuri politice băimărene din perioada interbelică. A fost un remarcabil avocat, un politician abil, un important susținător al mișcării naționale, al economiei și culturii românești în acest colț de țară. Teofil Dragoș s-a născut în localitatea Hideaga (pe atunci, în comitatul Sătmar, în prezent, în județul Maramureș) în ajunul de Crăciun al anului 1874. A fost fiul lui Gabriel și al Mariei Dragoș (născută Pogăceaș, fiica preotului Gheorghe Pogăceaș din Hideaga). Școala primară a urmat-o în localitatea natală, iar cea medie în orașul Baia Mare. A absolvit studiile superioare la Budapesta și Viena. În anul 1900, a obținut diploma de avocat, la Budapesta, ulterior devenind doctor în științele juridice. A practicat avocatura în Baia Mare.

A devenit membru al Partidului Național Român, context în care a colaborat cu George Pop de Băsești și cu Vasile Lucaciu (“Leul de la Șișești”), devenind, la un moment dat, consilierul juridic și politic al preotului dr. Vasile Lucaciu, fapt ce îi conferă un statut aparte în cadrul PNR. În vara anului 1909, a fost ales membru în comitetul cercului electoral Baia Mare, implicându-se în lupta pentru realizarea Marii Uniri, principalul obiectiv al mișcării naționale a românilor din Transilvania. A înființat și a condus ca președinte Consiliul Național Român din Baia Mare în preajma Unirii și a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

După Unire, în anul 1919, s-a constituit Partidul Național Liberal Satu Mare,Teofil Dragoș devenind președintele organizației și primul membru liberal din întreaga Transilvanie. Familia Brăteanu va aprecia în mod deosebit implicarea lui Teofil Dragoș, iar după venirea liberalilor la guvernare (în ianuarie 1922) va fi numit prefectul județului Satu Mare (31 ianuarie – 30 octombrie 1922). Ulterior, a devenit deputat în Parlamentul României și comisar guvernamental al Societății Hidraulice „Ecsed”.

În anul 1926 a înființat gazeta săptămânală „Baia Mare”, ziar politic, social și economic cu o platformă bine conturată, care viza consolidarea României Mari și lupta împotriva revizionismului și a fascismului. A condus publicația în perioada 1926-1929. Pe tărâm economic, Teofil Dragoș a îndeplinit funcția de director executiv al Casei de Economii „Aurora” și funcția de președinte al Camerei de Comerț și Industrie Satu Mare. Sediul instituției de credit se afla pe strada Crișan din Baia Mare.

Pentru merite deosebite a fost decorat de către regele Carol al II-lea cu ordinul Coroana României în rang de Cavaler.
S-a stins din viață la 18 ianuarie 1934 și este înmormântat în cripta Bisericii Greco-Catolice (azi Ortodoxă), din Hideaga. Lăcașul a fost construit în anul 1928 cu sprijinul financiar al familiei Dragoș – informează Ștef Miorița, Conservator, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

Citește și

În urmă cu exact 90 de ani, pe 16 septembrie 1936, apărea la Baia Mare ziarul „Cronica”


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu