Share
Cercetătorii par să joace la ruletă între progres și risc. AI a intrat în biologie

Cercetătorii par să joace la ruletă între progres și risc. AI a intrat în biologie

Până acum, pentru cei mai mulți dintre noi, inteligența artificială a însemnat ceva ce se întâmplă pe un ecran: îi pui o întrebare, îți traduce ceva sau te ajută să cauți mai repede o informație. Începem însă să intrăm într-o etapă în care AI nu mai rămâne doar în lumea digitală. Începe să intre în laboratoare, în medicină și, mai ales, în biologie.

Exemplul concret vine de la Anthropic, compania americană care dezvoltă Claude, unul dintre cele mai cunoscute sisteme de inteligență artificială generativă. Discret, compania a deschis în zona San Francisco Bay Area un laborator de biologie în care vrea să combine modelele AI cu experimente reale, nu doar cu simulări pe calculator. Miza declarată este cercetarea științifică, inclusiv în zone în care medicina înaintează greu, cum sunt unele boli rare.

Aici lucrurile devin cu adevărat interesante. Într-un laborator obișnuit, cercetarea se mișcă pas cu pas. Se formulează o ipoteză, se pregătește un experiment, se măsoară rezultatele, apoi se decide ce merită încercat în continuare. Uneori, o singură direcție bună este găsită după multe încercări care nu duc nicăieri. AI poate schimba tocmai acest ritm. Un sistem capabil să analizeze volume uriașe de date poate observa legături pe care un om le-ar identifica mult mai greu, poate compara rapid mii de variante și poate sugera ce merită testat mai departe. Nu înseamnă că robotul „face știință singur”, dar poate deveni un partener foarte puternic pentru cercetători.

Aici este partea optimistă. În medicină, timpul contează enorm. Sunt boli pentru care tratamentele apar foarte greu, iar cercetarea costă mult. În cazul bolilor rare, problema este și mai complicată: sunt puțini pacienți, mai puține date și, de multe ori, mai puțini bani investiți. Dacă AI poate scurta etapele de început ale cercetării și poate orienta mai repede oamenii de știință spre direcții promițătoare, atunci câștigul poate fi uriaș. Anthropic spune că dezvoltă tocmai astfel de instrumente pentru cercetare și pentru științele vieții.

Dar odată cu avantajele, care în toate situațiile controversate sunt puse în față, mai ales cele legate de sănătate, apare și o problemă pe care nu o putem ignora. Biologia nu este un domeniu în care greșelile rămân doar pe ecran. Un text greșit poate fi corectat. Un cod poate fi rescris. În biologie, lucrurile sunt mai sensibile, pentru că vorbim despre celule, organisme, boli, medicamente și, în unele cazuri, despre agenți biologici periculoși. Asta înseamnă că un sistem AI foarte bun la biologie poate fi folosit pentru lucruri extraordinare, dar poate deschide și uși pe care nu am vrea să le vedem deschise prea repede.

Aici se află, de fapt, miza mare a întregii povești. Nu este vorba doar despre un laborator nou și nici doar despre o companie de tehnologie care intră într-un domeniu diferit. Este vorba despre o schimbare de etapă. Până acum, AI ne ajuta mai ales să lucrăm cu informația. De acum, începe să ajute la formularea de ipoteze despre lumea biologică și să intre tot mai aproape de experimentul real.

În tehnologie ne-am obișnuit cu ideea de a lansa repede și de a repara după. În biologie, o asemenea logică este extrem de periculoasă. Aici, prudența nu este dușmanul progresului. Este parte din progres. Poate că tocmai asta trebuie urmărit în anii care vin: nu dacă AI va intra în biologie, pentru că a început deja, ci cât de bine vom ști să o ținem în zona în care ajută fără să devină un risc. Iar dacă echilibrul acesta va fi păstrat, este foarte posibil ca cele mai importante rezultate ale inteligenței artificiale să nu fie nici textele, nici imaginile, nici conversațiile pe care le vedem astăzi. S-ar putea să fie tratamentele pe care încă nu le avem. Dacă nu, facem cea mai mare greșeală pe care umanitatea a făcut-o în istoria sa. Care este opinia ta?

Vasile Petrovan

Citește și:

O însoțitoare de bord a dat alarma înainte de decolare. Avionul spre România a rămas la sol


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu