În fiecare an, la 31 august, sărbătorim Ziua Limbii Române. Nu este doar o dată trecută în calendar, ci un prilej de a ne aminti că limba pe care o vorbim zi de zi poartă în ea istoria, memoria și felul nostru de a privi lumea.
În România, Ziua Limbii Române a fost instituită oficial prin Legea nr. 53/2013, care stabilește data de 31 august pentru această sărbătoare. Legea prevede că ziua poate fi marcată prin manifestări culturale, educative și științifice organizate de instituții publice, reprezentanțe diplomatice, institute culturale și alte organizații românești.
Data are însă o semnificație aparte și peste Prut. În Republica Moldova, 31 august este legată de evenimentele din 1989, când, pe fondul mișcării de renaștere națională, limba română a revenit la alfabetul latin și a primit statut oficial. Sărbătoarea a devenit de-a lungul anilor una dintre cele mai importante manifestări dedicate limbii și identității culturale.
Limba română nu trăiește însă numai în cărți, dicționare sau în operele marilor scriitori. Trăiește în cuvintele simple pe care le spunem acasă, în poveștile bunicilor, în cântece, în rugăciuni, în glume, în scrisorile de dragoste și chiar în acele expresii pe care numai cei care au crescut într-un anumit loc le pot înțelege pe deplin.
Este limba lui Eminescu, Creangă, Caragiale, Blaga, Arghezi sau Nichita Stănescu, dar este, în același timp, limba milioanelor de oameni care o folosesc fără să se gândească în fiecare clipă la istoria ei. Tocmai aici stă poate frumusețea unei limbi vii: se schimbă, împrumută cuvinte, pierde altele, inventează expresii și merge mai departe odată cu cei care o vorbesc.
Astăzi comunicăm tot mai repede și cuvintele străine intră firesc în vocabularul cotidian, cu toate acestea, Ziua Limbii Române nu trebuie privită ca o încercare de a opri schimbarea. O limbă care nu se schimbă este o limbă care nu mai trăiește. Important este să nu pierdem plăcerea de a o vorbi corect, bogat și firesc. Pentru că, înainte de toate, limba română este locul în care ne-am rostit primele cuvinte și în care, indiferent cât de departe ajungem, continuăm să numim lucrurile care ne sunt cele mai apropiate.
Vasile Petrovan
