Share
31 iulie, Ziua Internațională a Rangerilor: Viorel Coroian, unul dintre cei mai apreciați „gardieni” ai naturii din Maramureș

31 iulie, Ziua Internațională a Rangerilor: Viorel Coroian, unul dintre cei mai apreciați „gardieni” ai naturii din Maramureș

31 iulie este Ziua Internațională a Rangerilor, un prilej de a celebra rangerii din întreaga lume, oamenii care se află în prima linie a protejării biodiversității. Totodată, această zi este dedicată și comemorării rangerilor care și-au pierdut viața în timpul misiunilor desfășurate pentru apărarea naturii.

Rangerii sunt profesioniști dedicați conservării mediului, având un rol esențial în protejarea patrimoniului natural, cultural și istoric. Prin activitatea lor, contribuie la păstrarea ecosistemelor și la protejarea resurselor naturale pentru generațiile prezente și viitoare. Deși responsabilitățile lor sunt diverse, rangerii pot fi definiți drept adevărați gardieni ai naturii și ai ariilor protejate.

Unul dintre cei mai cunoscuți rangeri din județul Maramureș este Viorel Coroian, care activează în aria protejată Cheile Lăpușului. Este apreciat pentru implicarea sa în conservarea biodiversității, monitorizarea speciilor protejate și promovarea patrimoniului natural al Țării Lăpușului.

De-a lungul anilor, Viorel Coroian s-a remarcat prin implicarea constantă în protejarea patrimoniului natural, monitorizarea speciilor sălbatice și conservarea habitatelor, dar și prin activitatea de educație ecologică și promovare a turismului responsabil.

Pasionat de natură și fotografie, a contribuit la popularizarea frumuseților și biodiversității din Cheile Lăpușului și din alte zone ale județului, devenind una dintre vocile cunoscute în domeniul protecției mediului.

La mulți ani tuturor rangerilor! Respect și recunoștință pentru munca pe care o desfășoară zi de zi în slujba naturii.

L.C.H.

Citește și

Ca în fiecare an: Maramureșeanul Viorel Coroian a arborat tricolor nou La Cetate, deasupra Cheilor Lăpușului (GALERIE FOTO)

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu