Pe 10 mai 1936, în București, avea loc inaugurarea oficială a Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, instituție care avea să devină în timp unul dintre cele mai importante muzee în aer liber din Europa și un adevărat simbol al culturii tradiționale românești. Evenimentul s-a desfășurat în prezența regelui Carol al II-lea, a membrilor guvernului, a oficialităților vremii și a unor mari personalități culturale ale României interbelice. În centrul proiectului s-a aflat sociologul Dimitrie Gusti, fondatorul Școlii Sociologice de la București, omul care a avut ideea de a crea un muzeu viu, dedicat satului românesc autentic.
La începutul anilor 1930, România era încă o țară predominant rurală, iar satul reprezenta esența identității naționale. Dimitrie Gusti și echipele sale de cercetători au început încă din 1925 ample campanii sociologice în satele din întreaga țară. Sociologi, etnografi, medici, geografi și studenți mergeau direct în comunitățile rurale pentru a documenta viața oamenilor, tradițiile, gospodăriile și obiceiurile locale. Din aceste cercetări s-a născut ideea unui muzeu diferit de tot ceea ce exista atunci în România, un spațiu în care casele, bisericile și anexele gospodărești să fie aduse din satele lor de origine și reconstruite exact așa cum erau în realitate.
În primăvara anului 1936, proiectul a fost realizat într-un timp record. În doar câteva luni, echipele coordonate de Dimitrie Gusti și sociologul Henri H. Stahl au reușit să transporte și să reconstruiască zeci de gospodării tradiționale pe malul lacului Herăstrău din București. Primele construcții proveneau din mai multe regiuni ale țării și reprezentau diferite stiluri arhitecturale românești. Încă de la început, muzeul a inclus și o biserică de lemn adusă din Dragomirești, unul dintre cele mai cunoscute centre ale arhitecturii tradiționale maramureșene, construită în 1722 cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Prezența unei construcții din Maramureș în cadrul muzeului a confirmat încă de atunci importanța patrimoniului cultural din această regiune.
La momentul inaugurării, Muzeul Satului ocupa aproximativ 4,5 hectare și cuprindea 33 de complexe autentice, case, anexe gospodărești, troițe, instalații tehnice, fântâni și chiar un scrânciob tradițional. Spre deosebire de alte muzee ale vremii, proiectul lui Dimitrie Gusti nu era doar unul expozițional. El își dorea ca muzeul să redea viața reală a satului românesc. Din acest motiv, în anumite perioade, în gospodăriile muzeului locuiau chiar familii de țărani venite din satele de origine ale caselor expuse.
În acea perioadă, muzeele în aer liber erau rare în Europa. Muzeul Satului din București a devenit rapid unul dintre cele mai importante proiecte culturale ale continentului și unul dintre primele muzee etnografice cu caracter național. Anii care au urmat nu au fost însă ușori. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și în perioada refugiilor din Basarabia și Bucovina, unele gospodării ale muzeului au fost folosite pentru adăpostirea familiilor refugiate. Mai multe construcții și obiecte tradiționale au fost deteriorate, iar activitatea muzeului a avut de suferit. Cu toate acestea, instituția a supraviețuit și a continuat să se dezvolte.
În deceniile următoare, Muzeul Satului a devenit unul dintre cele mai vizitate obiective culturale din România. Patrimoniul său s-a extins constant, iar astăzi muzeul găzduiește sute de monumente tradiționale, aduse din toate zonele țării: case țărănești, mori de apă, ateliere meșteșugărești, biserici de lemn și instalații tehnice vechi de sute de ani.
În anul 2026, instituția a marcat 90 de ani de existență printr-o serie de evenimente culturale și expoziții speciale dedicate istoriei sale. Astăzi, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” rămâne unul dintre cele mai importante repere culturale ale României și unul dintre locurile în care trecutul continuă să fie păstrat viu pentru noile generații.
Sursa FOTO: Basilica.ro / Biserica de lemn Dragomirești
Vasile Petrovan
Citește și:
„PORT – Poveste. Origini. Rădăcini. Tradiție”, expoziție la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” din Sighetu Marmației
