Share
Elevii maramureșeni au obținut numeroase premii la olimpiadele naționale din domeniul Tehnologii

Elevii maramureșeni au obținut numeroase premii la olimpiadele naționale din domeniul Tehnologii

Elevii maramureșeni au reprezentat cu succes județul la etapele naționale ale olimpiadelor din domeniul Tehnologii, desfășurate în perioada 7–10 aprilie.

Rezultatele obținute reflectă seriozitatea, pregătirea temeinică și implicarea constantă a elevilor și a cadrelor didactice.

În domeniul Agricultură – Creșterea animalelor, elevii Liceului Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” Seini s-au remarcat prin rezultate excelente: Ciorba Petre Alexandru (clasa a XI-a) a obținut Premiul I, iar Bocuț Remus Florin (clasa a XI-a) a fost distins cu mențiune.

La secțiunea Agricultură – Cultura plantelor, Szilagyi Krisztian Junior (clasa a XI-a), din aceeași unitate de învățământ, a obținut mențiune.

La disciplina Electronică, automatizări, telecomunicații, Ianoș Sebastian Mihai (clasa a XII-a), elev al Liceului Tehnologic „George Barițiu” Baia Mare, a obținut Premiul II, confirmând nivelul ridicat al pregătirii tehnice.

În cadrul disciplinei Educație tehnologică și aplicații practice, elevii din ciclul gimnazial au demonstrat creativitate și abilități aplicative: Mut Rocsana Maria (clasa a V-a), de la Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Baia Mare, a obținut Premiul I, iar Moș Vasile Aurel (clasa a V-a), de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Baia Mare, a fost recompensat cu mențiune.

La Industrie textilă și pielărie, elevele Liceului Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare, Pop Maria și Bîrlea Lăcrimioara Andreea (ambele în clasa a XII-a), au obținut mențiuni, evidențiindu-se prin competențe specifice domeniului.

Domeniul Mecanică a adus rezultate foarte bune pentru elevii Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” Baia Mare: Caciar Fabian (clasa a XII-a) a obținut Premiul I, iar Groza Bogdan Andrei (clasa a XII-a) a fost distins cu Premiul III.

În domeniul Turism și alimentație, Opriș Alexandra Emanuela (clasa a XI-a), elevă a Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare, a obținut mențiune.

La Economic, administrativ, comerț, Lar Răzvan Gabriel (clasa a XI-a), elev al Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare, a obținut Premiul II, iar Mihalyi Paulina (clasa a XI-a), elevă a Liceului Borșa, a fost distinsă cu mențiune.

„Transmitem aprecieri cadrelor didactice care au coordonat și îndrumat acești elevi, contribuind esențial la obținerea acestor rezultate.

De asemenea, felicităm toți elevii care au reprezentat județul Maramureș la aceste competiții naționale, pentru curajul, implicarea și efortul depus, experiența acumulată și dorința de a performa fiind pași esențiali spre viitoarele reușite!

Mult succes în continuare!”, transmite ISJ Maramureș.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu