Share
„Zimbrii” au ratat Supercupa, trofeu care rămâne în Banat

„Zimbrii” au ratat Supercupa, trofeu care rămâne în Banat

N-a fost ziua cea mai bună sâmbătă pentru CSM Știința Baia Mare, care a fost învinsă cu 29-25 (19-11) în Supercupa României, la Cluj, de SCM USV Timișoara, ratând, astfel, cucerirea primului trofeu pus în joc în 2026. Supercupa rămâne, astfel, pentru încă un an în Banat.

„Zimbrii” au început în forță, așa încât în minutul 1, după mai multe pase, Nugzar Gelashvili a pătruns în terenul de țintă, marcând primul eseu al meciului. Un minut mai târziu, SCM USV Timișoara a pus, la rândul ei, un eseu pe tabelă, care a fost transformat, scorul devenind 7-5. A urmat un nou eseu al bănățenilor, apoi o penalitate transformată pentru „zimbri” de Paul Popoaia. Până la pauză s-au mai consemnat un eseu al Timișoarei și încă o penalitate transformată de Popoaia.

În repriza a doua „zimbrii” s-au apropiat, 19-18, de adversari, printr-un eseu al lui Colev, transformat de Popoaia. În minutul 56 însă timișorenii au mai avut un eseu, transformat. Un eseu, tot transformat, a urmat și pentru CSM Știința, însă până la urmă tabela s-a închis cu 29-25 după o penalitate a Timișoarei.

A fost ediția a doua a Supercupei, trofeul revenindu-le anul trecut tot timișorenilor.

  • CSM Știința Baia Mare: 1. James Scott C, 2. Alexandru Colev, 3. Revazi Dugladze, 4. Nugzar Gelashvili, 5. Cristi Chirica, 31. Sione Fakaosilea, 27. Andrei Schutz, 8. Beka Bitsadze, 9. Vlăduț Bocăneț, 10. Helarius Kisting, 11. Paul Popoaia, 12. Taliauli Sikuea, 13. Mihai Lămboiu, 14. Alexandru Harasim, 15. Danny Mokhoabane. Rezerve 16. Ciprian Sălceanu, 18. Iridon Kutsniashvili, 19. Costel Grămadă, 20. Toma Mîrzac, 21.Raul Pop, 22. Michael Wamalwa, 24. Gabriel Mic, 32. Kuselo Moyake. Antrenori: Eugen Apjok, Paul Rusu

Sursa foto: FRR

Citește și:

Mircea Lucescu, transportat de urgență la spital după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe tehnice


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu