ITPF Sighet: Peste 4500 de cazuri de trecere frauduloasă a frontierei înregistrate anul trecut
ITPF Sighetu Marmației și-a prezentat astăzi bilanțul activității pe anul 2025. Potrivit acestuia, s-au înregistrat 4.556 de cazuri de trecere frauduloasă a frontierei și peste 10.200 de cetățeni ucraineni depistați (5.402 în Maramureș, 3.800 în Suceava, 1.048 în Satu Mare). Polițiștii de frontieră au participat la peste 200 de misiuni de căutare-salvare. 382 de persoane au fost salvate, iar 35 și-au pierdut viața încercând să treacă ilegal frontiera.
Raportul cuprinde și măsurile menținute și consolidate ale ITPF Sighet în 2025:
În punctele de trecere
- suplimentarea personalului și crearea de fluxuri suplimentare de control;
- dotarea cu echipamente moderne și implementarea Sistemului Entry/Exit (EES);
- controale aprofundate, în cooperare cu celelalte structuri, pentru prevenirea riscurilor de securitate.
La frontiera verde
- suplimentarea efectivelor și utilizarea mijloacelor tehnice moderne de supraveghere;
- patrule mixte cu Poliția și Jandarmeria;
- misiuni desfășurate cu sprijinul Frontex și al Inspectoratului General de Aviație;
- intervenții de căutare-salvare în zona montană, alături de Salvamont Maramureș
Sursa foto: ITPF Sighet
Citește și:













