Matei Alexandru Petruț din cadrul CSM Baia Mare a obținut titlul de vicecampion regional și medalia de argint la Campionatele de Cadeți - 25 minute în urmă
Lucacistul Tudor Costin s-a calificat în lotul național după un rezultat foarte bun la Olimpiada Națională de Infromatică de la Pitești - 34 minute în urmă
Cu ochii pe pietoni - 2 ore în urmă
Restricții de circulație la „Pasaj Clubul Văcarilor (Baia Mare – Recea)” - 2 ore în urmă
Doi elevi ai Școlii Profesionale Dumbrăvița au obținut locul 3 la etapa județeană a Concursului Național de Securitate și Sănătate în Muncă „Știu și aplic” - 2 ore în urmă
Pr. Constantin Necula va susține o conferință la Catedrala Episcopală din Baia Mare în această seară - 3 ore în urmă
Știința Explorări începe cursa pentru evitarea retrogradării - 3 ore în urmă
37 de amenzi date de polițiștii sigheteni în două ore - 4 ore în urmă
Diana Șoșoacă s-a prezentat la Parchetul General, după ce autoritățile au dispus efectuarea unei expertize psihiatrice - 4 ore în urmă
Sportivii ACS Athletic Târgu Lăpuș, premiați la primărie pentru rezultatele impresionante obținute la campionatele naționale - 4 ore în urmă
S-a semnat contractul pentru Complexul de agrement acvatic Câmpul Tineretului din Baia Mare
Astăzi s-a semnat contractul de proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Complex de agrement acvatic Câmpul Tineretului” din Baia Mare, anunță Primăria.
Durata contractului este de 26 de luni, din care două luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuția lucrărilor. Valoarea totală a investiției este de 152.711.360,60 lei, cu TVA, din care suma rambursabilă, reprezentând valoarea maximă acordată prin schema de ajutor de stat, este de 62.137.750 lei, cu TVA. Pentru contractul de proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări, valoarea se ridică la 100.991.900 lei, fără TVA. Proiectul este finanțat prin Programul Regional Nord-Vest, menționează sursa citată.
Investiția se va face pe un amplasament cu o suprafață totală de 32.684 mp, iar suprafața construită va fi de 5.714,76 mp. Complexul este proiectat pentru a deservi până la 1.500 de persoane în sezonul de vară și 400 de persoane în sezonul de iarnă, asigurând funcționarea pe tot parcursul anului. Proiectul prevede realizarea unei clădiri principale cu regim de înălțime S+P+1E, cu o suprafață construită de 3.567,55 mp și o suprafață desfășurată de 7.475,97 mp, care va integra funcțiuni moderne destinate publicului: vestiare pentru vizitatori și personal, zone de acces și administrative, bazine și tobogane interioare, spații de alimentație publică, grupuri sanitare și zone de relaxare.
Complexul va fi completat de clădiri auxiliare, respectiv un corp de depozitare pentru materiale și deșeuri și un corp de alimentație publică, precum și de bazine interioare și exterioare, inclusiv bazin pentru copii, bazin pentru adulți și un bazin de legătură interior-exterior. Zona exterioară va fi amenajată pentru peste 1.100 de șezlonguri, va include teren de sport pe nisip, teren de volei și spații de recreere. Amenajările exterioare vor cuprinde peste 22.000 mp de spații verzi, alei pietonale și carosabil, suprafețe din pietriș, deck și tartan.
Pentru asigurarea accesibilității, clădirea principală va fi dotată cu patru ascensoare pentru vizitatori, cu o capacitate de 15 persoane fiecare, echipate cu semnalizare sonoră, marcaje Braille și semnalizare vizuală, în conformitate cu standardele de acces pentru persoanele cu dizabilități.
Ca proiect complementar, în imediata vecinătate a Complexului de agrement acvatic Câmpul Tineretului va fi realizată o altă investiție majoră în infrastructura urbană: parcarea Câmpul Tineretului. Aceasta va avea o capacitate de 268 de locuri de parcare.
Sursa foto: Primăria Baia Mare
Citește și:
Județul Maramureș va fi prezent la cea de-a 53-a ediție a Târgului de Turism al României

















