Share
Marius Vasile Iusco, artistul și profesorul care contribuie la păstrarea și transmiterea valorilor culturale ale Maramureșului

Marius Vasile Iusco, artistul și profesorul care contribuie la păstrarea și transmiterea valorilor culturale ale Maramureșului

Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, sunt oameni care aleg să ducă mai departe valorile autentice și identitatea culturală, cu responsabilitate și dăruire.

Marius Vasile Iusco, artist îndrăgit și profesor de canto popular la Școala de Artă „Gheorghe Chivu” din Sighetu Marmației, este unul dintre acești oameni rari, pentru care muzica nu este doar o profesie, ci un mod de a trăi și de a dărui mai departe sufletul Maramureșului. Format în spiritul respectului pentru folclorul autentic și crescut într-un spațiu în care tradiția este vie, artistul îmbină armonios activitatea scenică cu cea pedagogică, formând generații de tineri interpreți.

În interviul de mai jos, Marius Vasile Iusco ne vorbește despre începuturile sale, parcursul artistic, rolul de dascăl, colaborările care i-au marcat cariera și proiectele prin care continuă să ducă mai departe valorile folclorului românesc.

Cum și când ați descoperit pasiunea pentru muzică? Este un talent pe care îl moșteniți din familie?

Pasiunea pentru muzică am descoperit-o încă din copilărie, la Școala Generală „Mircea Vulcănescu” din Bârsana, sub îndrumarea profesoarei de muzică Maria Hrițiu. Aș putea spune că o parte din talent o moștenesc de la bunicul din partea mamei, Radu Vasile, care cânta la fluier, vocal și uneori la vioară. Crescând într-un sat în care colindele, horele și portul tradițional sunt trăite cu adevărat, am simțit că muzica face parte din mine. Da, pot spune că este un talent moștenit din familie.

Care a fost parcursul dumneavoastră artistic? Ce studii ați urmat în domeniul muzicii?

Am studiat la Colegiul de Artă din Baia Mare, specializându-mă în canto popular – prof. Mihaela Zăiceanu Bob și pian. Ulterior, am urmat Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la secția Pedagogie Muzicală, avându-l ca profesor de cânt popular pe prof. dr. Ioan Bocșa, un nume de referință în folclorul românesc. Mi-am continuat formarea printr-un master în Etnologie și Antropologie Socială, aprofundând cultura tradițională românească.

Cum arată viața de artist pentru dumneavoastră? Ce ne puteți spune despre repertoriul dumneavoastră?

Viața de artist este un echilibru între scenă și pregătire, între emoție și responsabilitate. Cânt cu drag melodii din Maramureș – doine, hore, colinde, pricesne – iar repertoriul meu este construit pe autenticitate, pe graiul și identitatea locului meu. Pentru mine, fiecare apariție este o ocazie de a transmite publicului o parte din sufletul Maramureșului.

Zona frumoasă și plină de tradiție din care proveniți v-a influențat parcursul artistic?

Da, fără îndoială. Bârsana și Maramureșul sunt adevărate „școli ale tradiției”. Acolo am învățat ce înseamnă respectul pentru port, pentru cântec și pentru comunitate.

Ați avut colaborări interesante în carieră. Care v-au marcat cel mai mult?

Fiecare colaborare a fost o lecție. Experiența de la Festivalul Mamaia 2006, când am cântat alături de maestrul Nicolae Botgros și Orchestra „Lăutarii din Chișinău”, m-a marcat profund. Colaborările cu Rapsodia Bihoreană, Ansamblul Național „Transilvania” și Ansamblul „Mara” au fost, de asemenea, repere importante. Un moment aparte a fost și participarea pe scena Sălii Radio din București, în 2011.

Cum este să lucrați cu copiii? De cât timp predați la Școala de Artă „Gheorghe Chivu”din Sighetu Marmației?

Lucrul cu copiii este o bucurie imensă. Din 2008, coordonez clasa de canto popular a Școlii de Artă „Gheorghe Chivu”, iar prin mâna mea au trecut generații întregi de elevi, mulți dintre ei îndrăgiți astăzi de publicul ascultător. Pentru mine este și va rămâne o bucurie să îi văd evoluând și găsindu-și un rost în viață.

Elevii dumneavoastră au obținut numeroase premii. Există o „rețetă” a succesului?

Rețeta este simplă: răbdare, muncă, autenticitate și simplitatea portului popular. Îi învăț pe elevi să respecte tradiția și să aibă grijă de vocea lor. Le spun mereu că atât părinții, cât și elevii trebuie să fie atenți cu cine studiază, pentru că este tot mai greu să găsești un profesor bun – așa cum este greu să găsești și un medic bun. Când îl găsești, trebuie prețuit.

Ați participat, la rândul dumneavoastră, la concursuri? Ajută acestea la formarea artistică?

Da, am participat încă din perioada liceului la concursuri naționale, inclusiv la Olimpiada Națională de Muzică. Concursurile formează, responsabilizează și oferă curajul de a-ți demonstra talentul.

Dacă nu ați fi ales muzica, ce alt drum ați fi urmat?

Sincer, muzica m-a ales pe mine. Dacă însă ar fi fost un alt drum, probabil tot unul legat de artă și cultură. O altă variantă ar fi fost cariera militară, o profesie care implică disciplină, responsabilitate și devotament.

Băiețelul dumneavoastră vă calcă pe urme?

Este cea mai mare bucurie. Timotei iubește arta – muzica, iconografia, desenul – și îl sprijin să-și descopere propriul drum, chiar dacă momentan spune că vrea să fie judecător.

Ce proiecte viitoare aveți?

Îmi doresc să continui să compun, să formez noi generații de elevi și să dezvolt proiecte care promovează folclorul românesc autentic.

 

Îi mulțumim pentru deschiderea arătată, îl felicitări pentru toate realizările de până acum și îi dorim mult succes în continuare!

Lavinia-Codruța HERMAN


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu