În ultimele luni, nemulțumirea fermierilor a devenit un subiect fierbinte, reflectat pe larg în presa din România și din Europa. Noile acorduri comerciale dintre Uniunea Europeană și statele din zona Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay) sunt privite de mulți agricultori ca o amenințare directă: produse agricole mai ieftine din America de Sud, standarde diferite, presiune pe prețuri și, implicit, pe supraviețuirea fermelor locale.
Pe scurt, frica vine din concurență. Carnea de vită, puiul, zahărul, soia sau porumbul produse în afara UE ajung adesea pe piață la costuri mai mici, pentru că regulile de producție sunt mai relaxate decât cele europene. Fermierii români spun clar: nu poți concura corect când tu respecți reguli stricte, iar alții nu. De aici proteste, apeluri publice și presiuni asupra autorităților. Dar imaginea completă e mult mai nuanțată.
Acordul UE–Mercosur nu este doar despre agricultură. Este un acord comercial uriaș, care ar crea cea mai mare zonă de liber schimb din lume, cu peste 700 de milioane de consumatori, și care prevede eliminarea treptată a aproape 90% din taxele vamale dintre cele două blocuri economice. De aceea, lumea s-a împărțit clar în două tabere:
- contestatarii, în special fermierii;
- susținătorii, în special din industrie, export și mediul de afaceri.
În acest context, o analiză a schimburilor comerciale arată că România se află într-o poziție interesantă, chiar dacă nu lipsită de riscuri. În prezent, România are un deficit comercial cu țările Mercosur. În primele zece luni ale anului, diferența dintre importuri și exporturi a depășit 130 de milioane de euro. Cu alte cuvinte, cumpărăm mai mult decât vindem.
În mare parte, cumpărăm materii prime:
- șrot și boabe de soia;
- citrice, cafea, tutun, arahide;
- cauciuc natural;
- carne de vită, preparate din carne și pește congelat.
Brazilia este principalul furnizor, inclusiv pentru produse precum cafeaua, unde se așteaptă ca eliminarea taxelor să ducă la prețuri mai mici pentru consumatori.
Ce vindem noi? Aici apare partea interesantă. România nu exportă doar materii prime, ci produse cu valoare adăugată mare:
- componente auto;
- rulmenți, pompe, mașini industriale;
- îmbrăcăminte;
- electrocasnice precum frigidere și mașini de spălat;
- anvelope și articole din cauciuc.
Cu Paraguay, România are chiar un mic excedent comercial, iar cu Uruguay situația a fost favorabilă până recent. Deficitele mari vin în special din relația cu Brazilia și Argentina.
Astfel, apare întrebarea: este acordul bun sau rău pentru România? Aici lucrurile nu mai sunt alb-negru. Pe termen scurt, temerile fermierilor sunt justificate. Presiunea pe prețuri poate fi reală, iar fără măsuri de protecție și sprijin, agricultura locală riscă să piardă teren.
Pe termen mediu și lung, însă, România ar putea avea de câștigat. Faptul că exportăm produse mai complexe, cu valoare adăugată mare, înseamnă că eliminarea taxelor vamale ne-ar putea ajuta să vindem mai mult și mai ușor în America de Sud.
Cu alte cuvinte, astăzi suntem pe minus, dar mâine balanța s-ar putea echilibra sau chiar înclina în favoarea noastră dacă industria românească va ști să profite de această deschidere.
Concluzie
Acordul UE–Mercosur nu este o sentință, dar nici o garanție de succes. Pentru România, el poate fi o oportunitate reală, însă numai dacă fermierii sunt protejați corect, dacă standardele sunt respectate, dacă exporturile românești sunt susținute inteligent. Altfel spus, astăzi acordul pare bun pe hârtie, dar mâine poate deveni o problemă, dacă lucrurile scapă de sub control. Totul depinde de cum va ști România să-și apere interesele și să joace acest joc mare al comerțului internațional.
Imagine: Valerio Rosati/Zoonar/picture alliance
Vasile Petrovan
