Centru nou de recuperare neuromotorie pentru adulții cu dizabilități, în Baia Mare - 46 de minute în urmă
Alertă de urs pe strada Colonia Topitorilor din Baia Mare. A fost transmis mesaj RO-Alert - 2 ore în urmă
Sfântul Alexandru – La mulți ani celor care îi poartă numele! - 3 ore în urmă
30 august1950: s-a născut profesorul Dan V. Achim, un nume legat de istoria și memoria Maramureșului - 3 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, duminică 30 august 2026 - 4 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Meditație la pilda lucrătorilor celor răi; Duminica a 13-a după Rusalii - 15 ore în urmă
La o cafea cu Ioan Marchiș. Despre Pintea, George Pop de Băsești, „Arcul Solar” și memoria unui oraș - 15 ore în urmă
Ansamblul Folcloric „Leordenii” a cucerit Marele Trofeu la secțiunea Dansuri Populare în cadrul Festivalului-Concurs Național „Cântec din Vatra Satului” - 15 ore în urmă
Hram la Schitul Izvoare. PS Timotei Sătmăreanul a slujit de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul - 16 ore în urmă
Baia Mare are un simbol al trecutului industrial care poate deveni punctul de plecare pentru altceva - 17 ore în urmă
Fraude prin „Schema 1800”
Metoda de fraudă online cunoscută sub numele de „Schema 1800” este utilizată în prezent de către așa-ziși reprezentanți ai firmelor de curierat, atrage atenția IPJ Maramureș.
„Această metodă de înșelătorie implică persoane cu intenții răuvoitoare care vă contactează, prin intermediul unor mesaje, pretinzând că sunt reprezentanți ai unor firme de curierat. Ele vă vor solicita să accesați un link, iar ulterior numărul de telefon și un cod de verificare pe care l-ați primit prin SMS, invocând faptul că sunt pași necesari pentru a intra în posesia unui colet. După ce le furnizați codul, aceștia pot prelua controlul asupra contului dumneavoastră de WhatsApp și îl pot utiliza pentru a înșela alte persoane sau pentru alte scopuri”, precizează sursa citată.
Linkul pe care-l accesați duce către o pagină falsă, care imită paginile WhatsApp/firmei de curierat, apoi pașii de urmat presupun consemnarea numărului de telefon și a codului primit prin SMS. Acel cod nu vă este necesar pentru a intra în posesia coletului, ci este codul de autentificare WhatsApp.
Cum vă puteți pierde contul de Whatsapp în câțiva pași:
- Accesați linkul fals;
- Introduceți numărul de telefon;
- Primiți SMS cu cod WhatsApp;
- Introduceți codul primit pe site-ul fals;
- Așa-zisul reprezentant al firmei de curierat se autentifică pe WhatsApp-ul dumneavoastră;
- Pierdeți accesul la cont.
Cum vă puteți proteja în astfel de situații
- Activați autentificarea în 2 pași pe WhatsApp (Settings → Account → Two-step verification);
- Nu accesați linkuri din SMS-uri neașteptate;
- Reprezentanții firmelor de curierat nu cer niciodată coduri WhatsApp;
- Verificați expeditorul real (aplicația oficială).
Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș recomandă:
- Fiți precauți la mesajele primite de la numere necunoscute sau chiar de la contacte salvate. În această schemă, infractorii se prezintă ca fiind reprezentanți ai unei firme de curierat și vă cer să trimiteți un cod de verificare pe care l-ați primit prin SMS;
- Nu divulgați niciodată coduri de verificare WhatsApp. Acestea sunt folosite pentru a securiza contul dumneavoastră, iar furnizarea lor poate permite infractorilor să preia controlul contului;
- Verificați întotdeauna identitatea persoanei care vă contactează. Dacă primiți cereri neobișnuite sau urgente, apelați direct persoana respectivă pentru a confirma autenticitatea mesajului;
- Activați autentificarea în doi pași pe WhatsApp. Aceasta adaugă un nivel suplimentar de securitate și previne accesul neautorizat la contul dumneavoastră chiar dacă cineva obține codul de verificare;
- Nu dați curs cererilor financiare sau promisiunilor suspecte. Escrocii pot încerca să vă convingă să faceți plăți rapide sau să trimiteți bani sub pretexte false;
- Educați-vă familia și prietenii. Informați-i despre această metodă de fraudă pentru a preveni alte incidente.
Pentru informații suplimentare, consultați pagina oficială a Directoratului Național de Securitate Cibernetică, unde găsiți informații despre pașii pe care îi puteți urma pentru recuperarea contului de Whatsapp compromis.








