Sportivi din Baia Mare, pe podium la Competiția Internațională de Wing Chun din China - 23 minute în urmă
Apel umanitar pentru o tânără mamă din Sighetu Marmației care se pregătește pentru un transplant de măduvă - 39 minute în urmă
Breb: 12 case tradiționale, readuse la viață - 50 minute în urmă
Mircea Lucescu, legenda fotbalului românesc, ar fi împlinit astăzi 81 de ani - 1 oră în urmă
Colaborare instituțională pentru copii: Ziua Porților Deschise la ITPF Sighetu Marmației - 3 ore în urmă
Deliciile copilăriei la Centrul CASPEV: Copiii și senioarele din Baia Mare au preparat pancove împreună - 4 ore în urmă
Elevi din București și Pitești au descoperit meșteșugurile tradiționale la atelierele Școlii Rădăcinilor Străbune - 4 ore în urmă
Preotul, scriitorul și artistul vizual Vasile Trif lansează un nou volum de poezie la Baia Mare - 5 ore în urmă
Sterilizări gratuite pentru câini și pisici la Băița Băii - 5 ore în urmă
Comunicat al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare - 5 ore în urmă
Metehăul – „vedeta” Bobotezei în unele sate din Maramureș
În câteva sate din Maramureș, în ziua de Bobotează, încă se mai pun Metehăi.
Spre surprinderea și bucuria noastră, fără reconstituiri, obiceiul își urmează cursul său firesc. Doar ținuta „atrăgătoare” și textul metehăului, au suferit unele transformări, cum era și firesc, semn că maramureșeanul nu își pierde niciodată umorul și se adaptează vremurilor.
Dar ce este de fapt, acest Metehău denumit și moș sau babă, în funcție de sat? Tinerilor necăsătoriți li se confecționează o păpușă din paie de grâu, ovăz sau pănuji de porumb, de statură umană. Păpușa îmbrăcată cu haine femeiești sau bărbătești, se agăța într-un pom sau în locuri greu accesibile, dar cât mai la vedere, în apropierea casei celor vizați.
„Puneam babe și moși. Să scula feciorii dimineață tare, să să uite, să ieie baba, să nu margă altu să citească. Api tot felul de prostii scriau. Și mie mi-o pus pețâtor, pă fântână-n drum. L-am adus și atâta l-am jucat. Și să știți că-n anu cela m-am măritat. Cela de obdiele, îl aduce pă cela de ptele. L-am dus în casă, l-am pus după masă, l-am cinstit.” (Budești), scrie Corina Isabella Csiszár din cadrul Centrului Culturii Tradiționale Maramureș.
Foto 1: Din colecția C.J.C.P.C.T.L.B.M.M.
Foto 2: Vasile Chira














