Două secole sub același clopot. Finteușu Mare își sărbătorește biserica la 200 de ani de la prima târnosire - 2 minute în urmă
Aur mondial și record pentru România la 8+1 feminin. O cursă uriașă a fetelor noastre la Amsterdam - 2 ore în urmă
Islanda a respins reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Pescuitul și controlul apelor au cântărit greu - 2 ore în urmă
Urmează să vă pensionați din învățământ? De la 1 septembrie ar putea deveni aplicabilă prima de două salarii de bază - 4 ore în urmă
Dan Daniel, unul dintre cei mai îndrăgiți violoniști ai Maramureșului, își sărbătorește ziua de naștere - 6 ore în urmă
Țara Lăpușului a trecut din nou Prutul. Artiști din Târgu Lăpuș, la Căpriana și Scoreni - 6 ore în urmă
Centru nou de recuperare neuromotorie pentru adulții cu dizabilități, în Baia Mare - 8 ore în urmă
Alertă de urs pe strada Colonia Topitorilor din Baia Mare. A fost transmis mesaj RO-Alert - 9 ore în urmă
Sfântul Alexandru – La mulți ani celor care îi poartă numele! - 10 ore în urmă
30 august 1950: s-a născut profesorul Dan V. Achim, un nume legat de istoria și memoria Maramureșului - 10 ore în urmă
29 decembrie: Pomenirea Sfinților 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod
Irod, împăratul iudeilor, văzând că a fost înşelat de magii care s-au întors în ţara lor pe altă cale, s-a mâniat foarte tare şi, cercetând cu de-amănuntul vremea când s-a arătat steaua, a trimis ostaşi ca să-i omoare pe toţi pruncii din Betleem şi din împrejurimi, de doi ani în jos. El se gândea că, dacă îi va ucide pe toţi pruncii, negreşit Îl va ucide şi pe Pruncul Iisus, Împăratul Hristos, neştiind că Împărăţia Mântuitorului nu este din lumea aceasta.
Însă pe Pruncul Iisus nu L-a prins, deoarece El se găsea împreună cu Maica Sa şi cu Dreptul Iosif departe de locul măcelului, în Egipt. De aceea, astăzi facem prăznuirea celor 14.000 de prunci nevinovaţi, ucişi din porunca lui Irod.
Tot astăzi îl pomenim și pe Sfântul Cuvios Marcel († 485), care era din cetatea Apamia, Siria, dintr-un neam cinstit şi vestit. Cu toate că avea nenumărate averi, nu s-a lăsat furat de ispitele lumii, ci a plecat la Efes, unde a intrat într-o mănăstire, ducând viaţă îmbunătăţită de nevoinţă.
Aflând de vieţuirea dumnezeiască a Sfântului Alexandru, care întemeiase Mănăstirea Neadormiţilor, Cuviosul Marcel a mers şi a rămas acolo. În acea mănăstire îi întrecea pe toţi fraţii prin sporul său de fiecare zi în virtute. Iar după moartea stareţilor Alexandru şi Ioan, a fost rânduit stareţ al sfântului aşezământ monahal.
A luat parte la lucrările Sinodului al 4-lea Ecumenic, de la Calcedon, din anul 451. După ce a vieţuit în Mănăstirea Neadormiţilor, s-a mutat în pace la Domnul.
Foto: Ziarul Lumina













