Un loc al cărților, al oamenilor și al sufletului: Biblioteca Orășenească Borșa împlinește 70 de ani - 23 minute în urmă
„Dănțaușii de la Șură” – tradiția jocului popular renaște într-o șură plină de amintiri, la Vima Mică - 31 minute în urmă
Programul „Școala Mamei” continuă la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare - 47 minute în urmă
CS Minaur, meci acasă cu deținătoarea trofeului EHF European League - 47 minute în urmă
Ministrul energiei spune că prețurile la gaze rămân stabile pentru consumatorii români până în martie 2027 - 52 minute în urmă
Restricții temporare de circulație și parcare în zona bisericii „Sfânta Cruce” din Baia Mare - 1 oră în urmă
6 februarie 2026, un moment istoric pentru Biserica Ortodoxă Română - 3 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, vineri 6 februarie 2026 - 4 ore în urmă
Șase locuri pe podium într-un an - 13 ore în urmă
Bruxelles-ul vrea o rețea de socializare proprie, dar cu reguli suspecte - 14 ore în urmă
Moștenirea lui Ilie Lazăr a fost cinstită la Giulești cu personalități marcante ale culturii și istoriei
De curând, Sala „Academician Alexandru Surdu” din comuna Giulești, județul Maramureș, a devenit martorul unei zile încărcate de emoție și memorie, prilejuită de împlinirea a 130 de ani de la nașterea marelui om politic Dr. Ilie Lazăr. Evenimentul, intitulat „Dr . Ilie Lazăr – Destinul exemplar al unui model pentru generațiile viitoare”, a adus laolaltă comunitatea locală, oficialități și oameni de cultură din întreaga țară, dar și invitați de prestigiu din străinătate, sub semnul respectului pentru unul dintre cei mai importanți fii ai Maramureșului și ai României.

Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie și Parastasul de pomenire, vizita la Casa Memorială „Dr. Ilie Lazăr” și depunerea de coroane la monumentul dedicat marelui patriot.

Printre invitații de seamă s-au numărat scriitoarea și poeta Ana Blandiana, cofondatoare a Memorialului Durerii Sighet și voce marcantă a culturii române contemporane.

Cunoscută pentru implicarea sa crucială în promovarea memoriei victimelor comunismului și pentru operele sale literare cu mesaj civic profund, a transmis un mesaj emoționant despre curaj, responsabilitate și libertate, evocând importanța exemplului moral al lui Ilie Lazăr în formarea unei conștiințe civice sănătoase.
Prezența nepotului lui Ilie Lazăr, Ion-Andrei Gherasim, a oferit o legătură directă cu istoria personală a marelui patriot. Gherasim, președintele Fundației „Corneliu Coposu”, a vorbit despre moștenirea spirituală și civică a bunicului său, despre curajul și înțelepciunea cu care acesta a condus și inspirat comunități întregi, reamintind rolul său de mentor, pacificator și lider vizionar, similar personalităților precum George Pop de Băsești și Vasile Lucaciu.

În semn de recunoaștere a contribuției lor la păstrarea memoriei și valorilor culturale, Ana Blandiana și Ion-Andrei Gherasim au fost decorați cu titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Giulești.

Pe parcursul simpozionului, au fost susținute comunicări de excepție de cercetători și istorici din țară și din străinătate, prezentări ce au evidențiat dimensiunea națională și europeană a contribuțiilor lui Ilie Lazăr, dar și valoarea sa de reper moral și civic.
Dr. Ilie Lazăr rămâne un simbol al demnității, curajului și luptei pentru libertate, un om care a știut că virtuțile unui lider autentic trebuie încălzite de inimă și împărtășite celor din jur pentru a-i conduce pe oameni prin cele mai dificile încercări. Exemplul său continuă să inspire generațiile de astăzi, iar comemorarea sa la Giulești a fost mai mult decât un simplu eveniment cultural: a fost un act de respect pentru istorie, memorie și valori.
Evenimentul a arătat că memoria unui mare patriot nu se uită și că prin cultură, educație și responsabilitate civic-istorică, comunitățile pot transforma trecutul în lecții vii pentru viitor. În aceste momente, între emoție și reflecție, între tradiție și exemplu moral, spiritul lui Ilie Lazăr a rămas viu, inspirând continuitatea idealurilor sale pentru generațiile care vin.
Vasile Petrovan














