Conf. univ. dr. Delia Suiogan prezintă specializarea Etnologie pentru viitorii studenți - 3 minute în urmă
Au început lucrările la Parcul de Specializare Inteligentă din Șomcuta Mare - 36 minute în urmă
Expoziția „Amintiri din sat”, semnată de Horațiu Crișan, vernisată la Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației - 2 ore în urmă
Fuego sărbătorește 50 de ani printr-un concert aniversar alături de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” - 2 ore în urmă
Mihai Andrei Țînțar a reprezentat cu mândrie România la Campionatele Mondiale de Orientare 2026 - 3 ore în urmă
Flykick Team Baia Mare, rezultate frumoase la Campionatul Național de înot pentru cadeți 12-13 ani - 3 ore în urmă
Înscrieri deschise la Comunicare și Relații Publice, la Facultatea de Litere din Baia Mare - 3 ore în urmă
ANM a emis un Cod Galben de furtuni și ploi torențiale pentru zonele montane - 3 ore în urmă
Au început lucrările de restaurare la Casa Memorială „Stan Ioan Pătraș” din Săpânța - 4 ore în urmă
Clasamentul liceelor din Maramureș după rata de promovare la Bacalaureat 2026 - 5 ore în urmă
Polițiști în sprijinul copiilor cu probleme de sănătate
Pornind de la ideea că lumea se schimbă atunci când cineva are curajul să înceapă, Marius Cârlan, șeful Serviciului Resurse Umane, și Nicolae Popescu, șeful Biroului Siguranță Școlară, din cadrul IPJ Maramureș, au demonstrat, mai ales în ultimii șase ani, că adevărata bogăție nu stă în ceea ce ai, ci în ceea ce dăruiești – se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a IPJ.
Alături de membrii CS Fan Sport Baia Mare, în 2019 au pus bazele proiectului “Dăruind vei dobândi”, o inițiativă născută din pasiunea pentru fotbal și dorința de a face bine. De atunci, an de an, sportul a devenit pentru ei o modalitate de a aduce speranță și de a transforma energia unui meci de fotbal într-un sprijin concret pentru copiii care luptă cu probleme grave de sănătate.
„Pentru ofițerii de poliție, terenul de fotbal nu este despre competiție. Este despre solidaritate. Despre empatie. Despre a fi alături de cei care au cea mai mare nevoie. În cadrul evenimentului din acest an, un moment special a fost dedicat și ofițerului de poliție Vasile Buciuman, din cadrul Serviciului Criminalistic, căruia i-a fost acordat un certificat de recunoștință pentru gestul său impresionant: de doi ani oferă ore de înot gratuite pentru doi gemeni cu tulburări din spectrul autism”, menționează sursa citată.
„Nu știu dacă vă puteți imagina vreodată cât de mult a contat gestul vostru în viața lui Ayan și Iannis. Meciul caritabil pe care l-ați organizat a schimbat totul pentru noi. Anul acesta a fost foarte greu pentru mine, din multe puncte de vedere, dar voi ați fost trimiși ca o binecuvântare, să ne ajutați ca ei să nu renunțe la terapie. Voi ați ales să ne sprijiniți într-o lume în care copiii ca ai mei sunt adeseori ignorați. Dar voi ați fost diferiți. Ați ales să ajutați sincer și să aduceți bucurie nu doar copiilor mei, ci și altora. Ați făcut o diferență enormă, și pentru asta vă mulțumesc din suflet”, a spus mama copiilor.
Sursa foto: IPJ Maramureș
















