Ceasurile rele din marțea Săptămânii Patimilor
Se pare că marțea din Săptămâna Patimilor a avut mai mult de trei ceasuri rele. Cel puțin în ce privește accidentele rutiere – patru la număr despre care am aflat – derulate de dimineață până spre seară. Primul a fost matinal, la Sighet, când o mașină a plonjat în Iza. Între Mireșu Mare și Șomcuta Mare, un BMW a ieșit în decor și zace răsturnat pe câmp (vezi foto). Deși mașina pare zob, nu au fost victime – susțin martorii. După masă, în Tăuții Măgherăuș o tânără a fost accidentată în timp ce traversa prin loc nemarcat, iar în zona spitalului TBC din Baia Mare, o persoană a fost rănită în ciocnirea dintre o motocicletă și un autoturism.
Foto: Marius Podină (Radare Maramureș)

















