Hoț prins de un polițist aflat în timpul liber
Un agent din cadrul Postului de Poliţie Cerneşti, aflat în timpul liber, a reușit să prindă un hoț. Polițistul se afla într-un centru comercial din Baia Mare când a observat un tânăr ale cărui semnalmente corespundeau cu cele ale unei persoane suspectate de comiterea unui furt.
„Agentul de poliţie a acţionat rapid, a interceptat persoana în cauză, a informat Centrul Operaţional şi a aşteptat sosirea echipajului de ordine şi siguranţă publică”, a transmis IPJ Maramureș.
Suspectul, un bărbat de 28 de ani din Baia Sprie, a fost condus la sediul Poliţiei municipiului Baia Mare. Din cercetări a reieşit că, în data de 7 noiembrie, acesta ar fi furat dintr-o farmacie din Baia Mare produse cosmetice în valoare de aproximativ 470 de lei.
Sursa foto: IPJ Maramureș









