Vacek – proză de Marian Ilea (XVI)

În fiecare sâmbătă, pe DirectMM.ro puteți citi proza ”Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise”, de Marian Ilea. Volumul cuprinde trei nuvele: Casa din Piața Gorki, Vacek și Gravimetrul. Vă dorim lectură plăcută!

Episcopul de Medio Monte lucra la predica duminicală. Pe terasa interioară de la Episcopie. Frigul de noiembrie îi făcea bine. Privea nucul. Două veveriţe urcau şi coborau pe trunchi într‑un dans nebu‑ nesc. Frunzele galbene acoperiseră mozaicul. Într‑un scaun de nuiele. Cu caietul de gânduri aşezat pe genunchi. Scria. Cugeta. Scria din nou.

„Aşa am putea vorbi despre Avram, care la etatea de nouăzeci şi nouă de ani, în plină putere a minţii, sa tăiat împrejur pe sine şi alte trei sute optsprezece neamuri ale sale. Căci ei ascultau de el şi el asculta de El. Nu durerea ori spaima au contat atunci, ci şi dure- rea şi spaima fostau nimic pe lângă vorba şi fapta lui, care nu era vorba lui, ci era CUVÂNTUL LUI şi fapta era cerută de EL. În limba ebraică, numerele sau cifrele se însemnau cu litere, aşa că numărul trei sute se trecea T şi de fapt aşa se însemna şin vremea Mântui- torului, tot cu semnul T, care venea din latinul T. Astăzi am ajuns al trece cu litera sin. Numărul zece se trecea cu litera iod, iar opt cu litera chet. Aşa că, tăind împrejur trei sute optsprezece persoane ale familiei lui, Avram însemna jertfa aceasta cu semnele ~Tτ, care sar traduce în greceşte astfel: iTχ. Semnul mare ar fi o cruce şi ini ţialele numelui Mântuitorului”.

Uşa de la terasă se dăduse în lături. Micul Laszlo Rakoşi venise lângă episcop.

„Nene Joseph, te caută o doamnă care e văduvă de colonel, fiică de general şi fină de alt general”, zice Laszlo Rakoşi.

„Spune‑i să se aşeze în sala de primire, Laszlo. Termin şi vin ime- diat”, zice episcopul din Medio Monte.

„Aşa că tăierea de împrejur a celor din neamul lui Avram nar fi alta decât CRUCEA LUI ISUS HRISTOS SAU ISUS HRISTOS PE CRUCE”.

Văduva se aşezase întrun fotel. Aştepta. Se enerva. Boşorogul ăsta de episcop nu ştie cei aceea politeţe. Nu te caută în fiecare zi o persoană importantă. În Medio Monte nu există aşa ceva. Ce vorbăi aia, că termină imediat. Câtă lipsă de manieră! Mylena Rady Syrovy era roşie de furie. Închisese ochii. Prinse a număra până la treispre- zece. O luă de la coadă la cap. O învăţase generalul Denikin. „Ca să‑ţi disciplinezi mintea, fătucă”, îi spusese acela.

Episcopul intrase în sala de primire. Zâmbise. O privise. Când l‑a văzut, în lumina care pătrundea dinspre terasă, văduva a sărit în picioare. Un bărbat frumos. „Ăsta‑i omul pe care‑l merit”, şi‑a spus văduva colonelului Rady.

„Îmi pare rău că v‑am speriat, doamnă. Am crezut că aţi aţipit.

Îmi cer iertare pentru întârziere”, zice episcopul.

„Nu face nimic, domnule episcop. Am dat buzna neanunţată, aşa că îmi daţi voie să vă spun cine sunt şi…”, zice văduva.

„Mi‑a spus Laszlo cine sunteţi”, zice episcopul.

„Am adus pentru bucătăria de la Episcopie un borcan de dulceaţă de cireşe amare, domnule episcop”, zice văduva.

„Lăsaţi‑l pe măsuţă, doamnă. O să vină Laszlo cu cafelele”, zice episcopul.

„N‑am avut ocazia să vă întâlnesc până acum, dar văzându‑vă, domnule, cred că meritaţi mult mai mult decât aveţi. Asta v‑o spune o doamnă care a trecut prin multe, cu un trecut extrem de răvăşit, domnule episcop. O tânără care ar fi meritat şi ea mai mult decât a avut. Vă înţeleg atât de bine, domnule”, zice văduva.

„Locul dumneavoastră nu e aici, doamnă Mylena. Aţi fi avut un mare succes dacă aţi fi interpretat Polonaise ori Für Ellise la un pian vienez”, zice episcopul, gata să izbucnească în hohotul de râs gros.

„Exact! Aţi priceput dintr‑o singură aruncătură de ochi. Doar sun- teţi episcop, domnule. Aş fi putut ajunge o fiinţă cu educaţie aleasă care, căzând pe a mai jos treaptă a societăţii, să mă întâlnesc cu ci- neva care, înţelegându‑mi decăderea şi pe cei care sunt vinovaţi de aceasta, să mă accepte şi apoi să legănăm împreună un băieţel pe genunchii mei, domnule episcop”, zice văduva oftând.

„Unde‑i omul acela minunat, domnule episcop, arătaţi‑mi‑l” mai zice văduva insinuant.

„Eu aş putea să am rolul bătrânului care încearcă îndreptarea mo- ravurilor, doamnă Mylena. Am să vă spun o poveste din Medio Monte care îmi vine în minte ascultându‑vă: a fost pe locul unde e acuma Piaţa de Alimente, unul Ianoş Levay, la care Consiliul Orăşenesc a hotărât să‑i dărâme casa, că era periculoasă pentru locuit, că nu mai stătea lutul între cărămizi, şi atuncea, doamnă, Levay a prins a vorbi şi a ponegri Consiliul, şi acela, auzindu‑l, l‑a judecat cu tăierea limbii din rădăcină, iară atâta s‑a rugat Levay de consilieri, atâta a plâns, până ce aceia i‑au permis tăierea limbii numai de la vârf, şi iară a plâns, şi iară s‑a rugat Levay, doamnă Mylena, şi a plătit şi o despă- gubire pentru limba pe care o avea în gură şi a ţinut post şi pocăinţă, până ce a fost iertat şi nu i‑au tăiat din limbă nimica”, zice episcopul.

„Sunt doar vorbe, domnule, e doar o enunţiaţiune dodonică, a oracolului din Dodona, care spune din cinci minute în alte cinci: Să ne luminăm”, zice văduva.

„Nimeni nu poate sluji deodată la doi domni, pe unul îl va iubi, pe altul îl va urî. Inima nu poate fi împărţită, doamnă Mylena”, zice episcopul.

„Dumneata vorbeşti cu o femeie care a văzut lumea, care cunoaşte mai multe decât îţi închipui”, zice văduva gata de plecare.

„Nestatornicia şi schimbarea e semnul celui stricat şi, apoi, scumpă doamnă, îţi vorbeşte un episcop care a umblat la fel de mult ca dum- neata, ei bine, n‑am aflat încă acel lucru bun cu care să mă fi întors din drumurile mele, multe curiozităţi şi puţine foloase”, zice episcopul.

„Îţi mulţumesc pentru primire, nu trebuie să mă conduci, cunosc drumul”, zice văduva ridicându‑se din fotel.

Câtă lipsă de educaţie, câtă ură împrăştie omul ăsta în jurul lui, îşi spunea fiica generalului Syrovy, trecând pe lângă clădirea Socie- tăţii Imperiale a Minelor, de pe bulevardul Regele Ferdinand. Apoi, întorcându‑se cu faţa spre Episcopie, ridică pumnul mâinii stângi, îl agită într‑o parte şi alta a trupului, şi‑n înserarea geroasă de noiem‑ brie, strigă: „Episcope, vindecăte pe tine însuţi!”.

Dinspre clădirea lui Kollowitch se auzi un hohot de râs lung şi sănătos.

Se înnoptase de două ceasuri. Vacek dormitase. Stătea în întuneric. Mă vinde ori nu mă vinde? Deacuma a bătut palma cu Kollowitch. Deacuma prinde ai povesti despre Thalmona, despre femeile gos- podine. Deacuma la ameţit de cap. La prins în mrejele ei de moş- tenitoare a colonelului Rady. Deacuma Kollowitch mă are la mână. Deacuma e neiertător. Deacuma îi scrie domnului director general al Departamentului de Informaţii de la Budapesta. Deacuma îi cere grabnica destituire a inspectoruluişef Vacek Iaroslav Syrovy. Doi copilaşi şi o nevastă harnică, bună gospodină, care şia primit ja- cheta de iarnă pe care o merita, sunt aruncaţi în stradă. În frig. În zloată. Deacuma, Vacek Iaroslav Syrovy bate la uşa domnului epi- scop Joseph Mamer Leopold Kollowitch, pregătit săşi ceară iertare. Îi spune: am păcătuit, episcope, dar nam să mai fac. Deacuma a luat în suflet promisiunea episcopală că va fi absolvit de orice vină. A ajuns simplu inspector, în locul domnului Mike, care a fost avan- sat. Deacuma, Vacek Iaroslav Syrovy e din nou fericit.

Când uşa se dădu în lături, cu putere, Vacek sări în picioare. Vă- duva colonelului Rady aprinse lumina din cămăruţă. Îl privi pe Vacek parcă de pe lumea aialaltă. Zise:

„Domnule Vacek, episcopul ăsta şi‑a bătut joc de mine. Aşa că mai vedem noi!”.

(Va urma…)