Ziua de 23 octombrie ar fi trebuit să fie, în Ungaria, un moment de reculegere și respect pentru cei care, în 1956, au avut curajul să se ridice împotriva dominației sovietice. A fost o revoluție a demnității, a libertății și a refuzului de a mai trăi sub dictatul Moscovei. Mii de tineri și muncitori maghiari au spus atunci un „Nu!” hotărât comunismului, plătind cu viața dorința de a fi liberi.
Anul acesta, însă, comemorarea Revoltei din 1956 a avut un alt ton. În loc să fie o reafirmare a valorilor pentru care s-a murit atunci — curaj, libertate, rezistență în fața imperialismului rus — discursurile de la Budapesta au ocolit cu grijă subiectul sovietic și, mai ales, contextul actual al războiului din Ucraina.
Zeci de mii de oameni au participat la mitingurile organizate de putere și de opoziție.
În Piața Parlamentului, susținătorii guvernului au mărșăluit în spatele bannerelor pe care scria „Nu vrem să murim pentru Ucraina”, în timp ce liderii opoziției cereau „Schimbarea sistemului”. Premierul Viktor Orbán, prieten declarat al Rusiei lui Vladimir Putin, a vorbit din nou despre pace, dar nu despre agresiunea rusă sau despre sacrificiul celor care, în 1956, au murit tocmai pentru a scăpa de influența Moscovei.
Contradicția este evidentă. Cei care acum 69 de ani s-au ridicat împotriva tancurilor sovietice au fost comemorați într-un eveniment în care Rusia nu a fost nici măcar amintită. Se vorbește despre pace, dar fără a condamna războiul; despre libertate, dar fără a recunoaște pericolul dependenței.
Revolta din 1956 a fost înăbușită de armata sovietică. Peste 2.500 de maghiari au fost uciși și alți 200.000 au fost nevoiți să părăsească țara. Ei nu au cerut tăcere, ci libertate. Astăzi, când Rusia duce un război de agresiune împotriva Ucrainei, comemorarea de la Budapesta a evitat să pună întrebarea cea mai firească: Oare cei din 1956 ar fi tăcut? Sau ar fi spus, din nou, „Nu!” — de data aceasta Rusiei lui Putin?
A vorbi despre revolta antisovietică fără a menționa agresiunea rusească de astăzi înseamnă a separa istoria de adevăr. Iar memoria, când devine selectivă, încetează să mai fie un act de respect și devine doar o formă de propagandă.
Vasile Petrovan
