Poarta maramureșeană de la intrarea în Parcul „Grădina Morii” din Sighet, demontată pentru a fi recondiționată
Poarta maramureșeană de la intrarea în Parcul „Grădina Morii” din Sighet a fost demontată pentru a fi recondiționată și adaptată cerințelor de acces al autobuzelor și autocarelor care transportă turiști, se arată pe pagina de Facebook a Primăriei.
Astfel, lucrările vor permite o circulație mai facilă și un flux mai mare de vizitatori, precizează sursa citată.
După recondiționare poarta va fi repusă la locul său, aceasta urmând să-și păstreze caracteristicile tradiționale și valoarea culturală, se mai menționează în postare.
Sursa foto: Facebook/ Primăria Sighet















